Adio înmormântare cu sicriu. In viitor, acest sac organic va transforma omul într-un copac, atunci când va părăsi această lume!

952

IDEEA VINE DIN PARTEA A DOI ITALIENI.

Sicriele, mormintele, pietrele funerare și toate celelalte lucruri legate de înmormântare sunt așa de complicate și costisitoare! Nemaivorbind de cât de vechi și demodate sunt ele.

Doi designeri italieni au pus la punct un proiect inedit, care schimbă cu totul conceptul funeraliilor tradiționale.

Concret, Anna Citelli şi Raoul Bretzel au gândit „Capsula Mundi”, adică nişte săculeți în care trupurile neînsuflețite ar urma să fie încapsulate, în poziția fetusului. Idee neconvențională, extrem de interesantă, au numit-o The Capsula Mundi project.

Capsulă organică, făcută dintr-un material sută la sută biodegradabil în timp, transformă în timp corpul decedatului într-un copac.

Cum este posibil așa ceva? Simplu! Mai întâi, corpul este încapsulat în poziție fetală și îngropat în pământ.

Deasupra capsulei, în locul crucii sau a pietrei funerare, se plantează fie o sămânță, fie un puiet gata răsărit și pornit în vegetație.

De fapt, când simți că sfârșitul ți-e aproape, poți să-ți alegi singur specia de copac în care vrei să te transformi, așa cum, într-o înmormântare normală, ai da instrucțiuni și ți-ai alege modelul de coșciug.

Apoi, pe măsură ce timpul trece, corpul tău se transformă în nutrienți care vor hrăni copăcelul, permițându-i să crească neîntrerupt.

„Este primul proiect menit să promoveze realizarea unor cimitire verzi în ţara noastră”, se precizează pe site-ul capsulamundi.it. „Capsula Mundi se îngroapă în pământ precum o sămânţă, iar copacul se plantează deasupra sa.

Copacul trebuie ales de respectiva persoană în timpul vieţii, urmând ca prietenii şi rudele să se ocupe de îngrijirea lui după decesul acesteia.

Cimitirul nu va mai fi plin de cruci şi pietre funerare, ci va deveni o pădure sacră”, mai scriu inițiatorii proiectului.