Iată ce trebuie sa faci dimineata ca sa-ti mearga bine toata ziua
Lucrurile pe care trebuie sa le faci dimineata inainte ca sa-ti mearga bine toata ziua! Numai aşa vei trece prin toate cu bine, vei avea spor şi belşug de la Dumnezeu.
Un bunic în vârstă înaintată, se afla în mijlocul unei familii numeroase, înconjurat de nepoți și strănepoți. Împărtășea cu entuziasm povești învățătoare din viața sa. La un moment dat, unul dintre nepoți, mai în vârstă, a întrebat:
“– Cum ai reusit, bunicule, sa treci prin razboaie, prin atatea necazuri si lipsuri, si cum ti-ai pastrat, intodeauna, aceasta stapanire de sine si acest echilibru cu care ne uimesti si acum?”
“– Ei bine dragii mei! raspunse el. Sa stiti ca, eu, intotdeauna am fost atent cu ochii mei, ca tot raul din lume patrunde in inima omului prin simturi si mai ales prin vaz. Cand eram si eu mic ca voi, preotul din sat m-a invatat sa fac trei lucruri in fiecare zi, cand plec de acasa:
“– intai, imi ridic privirea spre cer ca sa-mi aduc aminte ca acolo sus, este Tatal meu care ma vegheaza, El este cel mai important in viata mea si spre el mi se indreapta toata silinta si putinta;”
“– al doilea, imi plec ochii la pamant si privesc la cat de putin loc am nevoie pentru a-mi gasi si eu acolo mormantul;”
“– si in al treilea rand, privesc de jur imprejur la multimea de oameni care au de patimit mai rau decat mine, la toti aceia care sunt bolnavi: ciungi, ologi. orbi, surzi, muti, nevoiasi sau lipsiti de adapost.”
In felul acesta am trecut, in viata, prin toate suferintele, le-am indurat fara cartire, si am trait multumit si in pace cu lumea intreaga si cu Bunul Dumnezeu.
Rugaciune puternica, la vreme de ispita
Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in Rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea; Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine; Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de Insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele:
„Inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti!”; Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine; Insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul.
Arata-mi, Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile de acum ale diavolului, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau Iacob, ce zice: „Fericit barbatul care rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce Il iubesc pe El”.
Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: „Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc! Multi zic sufletului meu: Nu este mantuire lui intru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu esti, slava mea, si Cel ce inalti fruntea mea! Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel sfant al Lui! A Domnului este mantuirea si peste tot poporul Tau binecuvantarea Ta”.