Cum au apărut Răzvan și Irina Fodor, alături de fiica lor, Diana. Tabloul complet de familie:”Ne place unul de celălalt…”
Răzvan și Irina Fodor formează un cuplu de 20 de ani, sunt căsătoriți de 16 ani și sunt părinții unei fete adolescente, Diana, în vârstă de 15 ani. Cei doi au acordat recent un interviu, în care au scos la iveală amănunte mai puțin știute din familia lor.
Ei au acordat un interviu spumos, în care au vorbit despre cum merg lucrurile în familia lor după aproape 20 de ani de relație.
Întrebați cum reușesc să aibă o relație solidă și frumoasă, după atâția ani, cei doi au fost sinceri și dezvăluie ce i-a ținut împreună. Iată mai jos, câteva replici amuzante ale celor doi.
Irina: Cred că aici dezamăgim de fiecare dată, pentru că lumea așteaptă o rețetă și noi n-avem una.
Răzvan: Avem. Să nu părăsim barca! (râde)
Irina: Extraordinar! Putem închide interviul. (râde) Nu vreau să sune a dulcegărie, dar pur și simplu ne iubim. Ne place unul de celălalt. Și cred că e foarte important. După atâția ani, încă îmi place omul ăsta. Îmi place să vorbesc cu el, să plec cu el undeva, să râd cu el, să-i povestesc ceva. Sigur că există compatibilitate, toleranță, încredere, valori comune, comunicare… dar pentru mine contează enorm și că râdem foarte mult.
Răzvan: Și că nu ținem scorul. Într-o familie sunt sperioade în care unul poate mai mult și celălalt mai puțin. Când ea pleacă două luni, eu țin casa. Când eu am nevoie de spațiu pentru un proiect, o ține ea. Nu stăm să socotim cine a făcut trei drumuri și cine două.
Răzvan: Cred că autoironia e foarte sănătoasă într-o familie. Dacă te iei prea tare în serios, devine obositor și pentru tine, și pentru cei din jur. Noi râdem inclusiv când ne este greu. Nu de problema în sine, ci găsim inevitabil ceva absurd în situație.
Irina: Și Diana a moștenit asta.
Răzvan: Da, copilul meu, pe care l-am crescut cu dragoste și sacrificii, mă face „dolofunny sau mă întreabă dacă „mi-a rănit condimentele. Și eu am investit ani întregi în educația acestui copil ca să ajung să fiu umilit în propria casă. (râde)



De asemenea, aceștia au dezvăluit și cine cedează primul atunci când există certuri în cuplu. „Mie mi se pare că eu cedez prima, lui i se pare că el. (râde) Cred că, de fapt, facem cu schimbul, în funcție de cine se simte mai mult cu musca pe căciulă – fiecare apelează la propria intuiție. Oricum, ne certăm diferit. (râde) Eu am nevoie să discut lucrurile. Nu sunt omul care poate să se certe, să trântească o ușă și după două ore să vină să întrebe: „Ce mâncăm?. Eu vreau să lămurim’, spune Irina.
„Iar eu, când mă enervez, prefer să tac puțin. Pentru că știu că, la nervi, poți spune niște lucruri pe care după aia nu le mai poți lua înapoi. Cred că tensiunea o dezamorsăm prin comunicare, oricum. Chiar dacă nu se discută exact în momentul ăla, pentru că fiecare are nervii lui, se discută, până la urmă. Și fiecare ajunge să înțeleagă ce a vrut să zică celălalt și ce a simțit, de fapt’, recunoaște Răzvan.
„ La noi romantismul s-a mai… maturizat. (râde) Dar sunt alte gesturi care pentru mine valorează mult mai mult acum. Să-mi facă ceva bun de mâncare când știe că vin obosită, să organizeze lucrurile astfel încât eu să nu mai am nimic de făcut, să spună: „Hai, plecăm noi doi undeva!. Lucrurile astea mici au devenit foarte importante’, spune Irina.
„Dar îmi place să avem timpul nostru. Să plecăm undeva doar noi, să ieșim la masă, să bem un vin, să stăm de vorbă. Cred că, după atâția ani, asta e forma noastră de romantism’,a spus și Răzvan.