Doi membri ai gărzii de onoare s-au prăbușit lângă președintele Emmanuel Macron. Incidentul a avut loc cu câteva clipe înainte ca președintele francez să-l primească la Palatul Elysee pe omologul slovac
Doi membri ai gărzii de onoare de la Palatul Élysée s-au prăbușit, miercuri, la câțiva pași de Emmanuel Macron, în timpul ceremoniei de primire a președintelui Slovaciei, Peter Pellegrini. Incidentul a fost surprins de televiziunea slovacă. Deocamdată, nu se cunosc informații despre starea de sănătate a celor doi militari.
Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea slovacă, primul militar a început să se clatine, apoi și-a coborât sabia și s-a prăbușit la pământ, după ce, cel mai probabil, și-a pierdut cunoștința. Președintele Emmanuel Macron, aflat la nici doi metri de el, și mai multe persoane prezente la ceremonie s-au îndreptat imediat spre militar să-l ajute.
Un al doilea militar s-a prăbușit la scurt timp
Incidentul s-a repetat câteva momente mai târziu, chiar în timp ce președintele Franței îl saluta pe omologul său slovac, Peter Pellegrini, ajuns în fața intrării în Palatul Élysée.
Cel de-al doilea membru al gărzii de onoare s-a prăbușit în afara cadrului filmat. Prăbușirea acestuia a fost însă auzită, după ce sabia militarului a lovit podeaua.
Emmanuel Macron a reacționat imediat, iar pe înregistrare se aude și vocea unei persoane aflate, cel mai probabil, în spatele camerei de filmat, care exclamă: „Dar ce naiba se întâmplă aici?”.
A member of the honor guard collapsed on Wednesday as Slovak President Peter Pellegrini arrived at the Élysée Palace in Paris for a visit. French President Emmanuel Macron and staff members approached the guard before staff carried him away. Macron then greeted Pellegrini. The… pic.twitter.com/e3olkxolbb
— CBS News (@CBSNews) November 11, 2026
Militarii au fost preluați de personalul Palatului Élysée
Ulterior, militarul căzut a fost evacuat de personalul Palatului Élysée. Potrivit informațiilor publicate de presa franceză, starea de sănătate a celor doi membri ai gărzii de onoare nu era cunoscută miercuri seară.
Deocamdată, nu au fost prezentate informații privind cauzele care au dus la leșinul celor doi militari.
Serviciile de informaţii se tem de revolte după alegerile din 2027
Președintele Franței, Emmanuel Macron, ar dispune de un buncăr secret situat în suburbiile Parisului, unde ar putea fi evacuat în eventualitatea unor revolte violente sau a unui atac asupra Palatului Élysée. Existența adăpostului este dezvăluită într-o carte semnată de trei jurnaliști de investigație, care susțin că autoritățile franceze pregătesc mai multe scenarii de criză înaintea alegerilor prezidențiale din 2027.
Potrivit publicației britanice The Telegraph, informațiile apar în volumul „La Nouvelle Armée des Ombres” („Noua armată din umbră”), scris de Pierre Gastineau, Antoine Izambard și Franck Renaud. Autorii descriu măsurile analizate de serviciile de informații și structurile de securitate franceze pentru gestionarea unor eventuale insurecții, atacuri cibernetice sau tentative de destabilizare a instituțiilor statului.
Pregătirile pentru evacuarea șefului statului ar fi început după protestele violente ale Vestelor Galbene din 2018, când Macron a fost confruntat de manifestanți furioși în timpul unei vizite la Le Puy-en-Velay.
„Guvernul a tremurat”, a declarat unul dintre autorii cărții, într-un interviu acordat postului France Inter.
Potrivit fragmentelor publicate de revista L’Express, autoritățile au analizat inclusiv precedentul revoltelor din februarie 1934, care au provocat căderea unui guvern francez.
O preocupare majoră o reprezintă posibilele reacții la rezultatul alegerilor prezidențiale din 2027. Autorii susțin că o victorie a formațiunii de dreapta Adunarea Națională, asociată cu Marine Le Pen, ar putea provoca o „a treia rundă” de confruntări violente, la care ar participa activiști radicali de stânga, tineri din suburbii și militanți din mediul rural.
În schimb, alegerea lui Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de extremă stânga „Franța Nesupusă”, ar putea determina o „rezistență pasivă” în rândul forțelor de poliție.
Conform investigației, Patrice Faure, șeful Poliției din Paris, ar fi organizat mai multe reuniuni pentru pregătirea unui eventual scenariu insurecțional.
În paralel, Direcția Generală pentru Securitate Externă (DGSE) a simulat tentative de ingerință electorală, iar poliția pariziană a desfășurat exerciții pentru menținerea operațiunilor fără telefoane inteligente criptate, în cazul unui atac cibernetic care ar afecta comunicațiile.
Un înalt oficial din serviciile de informații avertizase încă din aprilie asupra riscului unor revolte de amploare, invocând scumpirea combustibililor și nemulțumirile sociale persistente.
Autorii afirmă că serviciile au subestimat participarea la manifestațiile din 17 octombrie, anticipând între 60.000 și 150.000 de protestatari, față de peste 500.000 de participanți raportați ulterior.
Informațiile provin de la un fost ofițer al Regimentului 13 Dragoni Parașutiști, unitate din care au făcut parte și militari implicați în tentativa eșuată de lovitură de stat din 1961 împotriva președintelui Charles de Gaulle, în timpul crizei algeriene.