S-a prelungit termenul! Banii vor intra pe carduri

3,617

Profesorii care nu au primit cei 1.500 de lei primesc o veste bună! Ministerul Educației anunță prelungirea perioadei în care vor fi încărcate cardurile care nu au fost alimentate până acum.

Vești importante pentru cadrele didactice care nu au primit încă prima de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că termenul pentru activarea și alimentarea cardurilor electronice a fost prelungit.

Astfel, banii pot ajunge pe carduri în lunile noiembrie și decembrie 2026, însă profesorii eligibili trebuie să își activeze dreptul până cel târziu la 14 decembrie. Prelungirea a fost stabilită prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2026, publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2026.

Prelungirea a fost stabilită prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2026, publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2026.
Măsura îi vizează pe angajații din învățământ care au fost în activitate în anul școlar sau universitar 2025-2026 și care își continuă activitatea și în anul 2026-2027.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2026, publicată în Monitorul Oficial în 30 octombrie, a fost prelungită perioada în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene poate activa și alimenta cardurile destinate acestui sprijin.

Astfel, MIPE va putea vira banii în lunile noiembrie și decembrie 2026, inclusiv pentru beneficiarii ale căror carduri au fost emise, dar nu au fost alimentate, precum și pentru persoanele eligibile care nu au primit încă suportul electronic din cauza unor erori sau neconcordanțe apărute în procesul de validare.

TERMEN LIMITĂ: 14 decembrie pentru activarea primei

Cadrele didactice care se încadrează în condițiile programului trebuie să activeze măsura de susținere până cel târziu în 14 decembrie 2026. Acest lucru se poate face fie prin intermediul aplicației Pluxee România, fie telefonic, la numărul 021 232 99 55, apelul fiind taxat la tarif normal.

Reprezentanții MIPE îi îndeamnă pe beneficiari să nu lase această procedură pentru ultimele zile, astfel încât verificarea situațiilor și alimentarea cardurilor să se poată realiza fără întârzieri.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru Mihai Ghigiu, a transmis că prelungirea termenului urmărește ca toți profesorii care îndeplinesc condițiile să poată primi sprijinul financiar.

„Fiecare profesor care are dreptul la prima de carieră didactică trebuie să o primească. Termenul a fost prelungit tocmai pentru asta, iar cardurile pot fi alimentate până la sfârșitul anului. Îi îndemn pe cei care nu au activat încă măsura să o facă până pe 14 decembrie. Sunt bani care merg direct în formarea profesională a cadrelor didactice și, prin ea, în calitatea orelor la care participă elevii”, a declarat ministrul.

CUM POT FI FOLOSIȚI cei 1.500 de lei

Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 de lei net și este acordată pe suport electronic. Banii sunt destinați susținerii dezvoltării profesionale a personalului din învățământ și pot fi utilizați pentru cursuri de pregătire profesională, achiziționarea de cărți de specialitate și alte cheltuieli asimilate, precum și pentru alte cheltuieli necesare desfășurării actului educațional.

O condiție importantă a programului este ca minimum 65% din valoarea primei, respectiv cel puțin 975 de lei, să fie folosiți pentru cursuri de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării.

Lista cursurilor eligibile, precum și cea a furnizorilor acreditați pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.

Sprijinul financiar se acordă personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul de stat, cu condiția îndeplinirii criteriilor privind activitatea profesională.

Sunt eligibile cadrele didactice și personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, cadrele didactice din învățământul universitar de stat care au gradul de conferențiar, șef de lucrări/lector sau asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar din învățământul universitar.

Beneficiarii trebuie să fi fost în activitate în anul școlar sau universitar 2025-2026. Pentru prelungirea recent anunțată, este necesar ca aceștia să își continue activitatea și în anul 2026-2027.

Măsura este reglementată prin OUG nr. 58/2023, cu modificările și completările ulterioare, și este finanțată din fonduri europene, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.

Programul urmărește sprijinirea dezvoltării profesionale a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din sistemul de învățământ de stat, prin asigurarea unor resurse financiare care să poată fi folosite pentru formare și pentru susținerea activității educaționale.

Prin prelungirea perioadei de activare și alimentare a cardurilor, autoritățile încearcă să rezolve și situațiile beneficiarilor care, deși sunt eligibili, nu au intrat încă în posesia celor 1.500 de lei. Important este ca aceștia să activeze măsura până la 14 decembrie 2026.