Ursula von der Leyen vine în vizită în România după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va face, luni, o vizită în România și va discuta cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Luca Niculescu.
“Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află luni, 9 noiembrie, la București, în cadrul vizitei sale în regiunea Mării Negre”, a anunțat vineri, într-un briefing de presă la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a CE, Paula Pinho, citată de Agerpres.
”Primirea de luni, 9 noiembrie, va fi parte din vizita mai largă pe care o face preşedinta Comisiei Europene în zona Mării Negre”, au precizat oficialii Administraţiei Prezidenţiale, adăugând că detalii vor fi transmise în următoarele zile.
După vizita din România, potrivit programului oficial, Ursula von der Leyen va merge în Varna, Bulgaria, unde va discuta cu prim-ministrul Radev și va vizita Academia Navală Nikola Vaptsarov.
Miercuri, von der Leyen va participa la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP 31), care are loc la Antalya, în Turcia.
Joi, aceasta va participa la reuniunea Comunităţii Politice Europene, la Dublin, în Irlanda. Iar vineri, tot la Dublin, va lua parte la reuniunea informală a Consiliului European.
POLITICO a scris, vineri, că Ursula von der Leyen are programată o vizită în Bulgaria şi România, după ce va participa la summitul climatic COP din Turcia. Vizita vine după atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră, care au accentuat tensiunile în materie de securitate de-a lungul Flancului Estic al NATO.
Călătoria șefei executivului european este dedicată Marii Negre, unde climatul de securitate s-a deteriorat drastic în 2026.
Intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în apropierea coastelor României și Bulgariei, ridică noi probleme de securitate pentru NATO. Potrivit unei analize Reuters, numărul navelor lovite crește, iar experții avertizează că Rusia testează limitele Alianței și pune în pericol rutele comerciale, inclusiv pe cele folosite de Ucraina pentru exporturi.
Analiștii militari spun că nu au nicio îndoială că aceste atacuri au fost comise de Rusia. Rusia neagă că ar viza vecinii Ucrainei cu drone și susține că guvernele europene sunt cele care escaladează războiul din Ucraina prin furnizarea de ajutor militar.
Creșterea bruscă a atacurilor asupra navelor din Marea Neagră a blocat o rută majoră pentru exporturile de cereale și petrol făcute de Rusia și Ucraina.
Cele două părți au lovit 317 nave comerciale și de alt tip în Marea Neagră și Marea Azov între mai și octombrie, o creștere de peste patru ori față de cele 74 de nave lovite în semestrul anterior, potrivit lui Tomas Alexa, analist senior la Ambrey Analytics.
Porturile au fost grav afectate, iar exporturile s-au redus drastic, forțând Rusia și Ucraina să caute rute alternative de export.
Rusia a exportat doar 0,3 milioane de tone de cereale în septembrie prin Marea Neagră și Marea Azov, în scădere față de 4,74 milioane de tone în aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor privind exporturile rusești consultate de Reuters.