Valentin Sanfira mesaj dur pentru oamenii care îi jignesc familia. “S-a ajuns la jignirea părinților mei…”
Pentru Valentin Sanfira, comentariile oamenilor la adresa familiei sale au ajuns prea departe! Sătul de reacțiile jignitoare ale internauților, interpretul de muzică populară nu mai poate ignora afirmațiile făcute la adresa părinților săi! Artistul este dispus să apeleze la justiție?
La opt luni după ce s-a despărțit de Codruța Filip, Valentin Sanfira a răbufnit! Se pare că în toată această perioadă, viața personală a cântărețului a fost intens discutată în spațiul public. A încercat să ignore jignirile la adresa sa, dar totul până la părinți! Ce este dispus să facă artistul pentru a pune punct acestei situații?
Internauții s-au legat inclusiv de studiile artistului. „Nu studiile medii sunt o rușine, ci…”
Interpretul a publicat pe rețelele sociale un mesaj intitulat „Despre educație, respect și demnitate”. Cântărețul a dat detalii și despre instituțiile de învățământ pe care le-a urmat, după ce pregătirea sa academică a fost discutată public.
„Pentru că în ultima perioadă s-a vorbit atât de mult despre studiile mele și despre familia din care provin, simt nevoia să fac câteva precizări.
Studiile mele: Școala Generală Rădinești; Liceul de Muzică „Constantin Brăiloiu” – Târgu Jiu, Facultatea de Muzică, specializarea Pedagogie Muzicală – Universitatea „Spiru Haret”, București, Facultatea de Științe Economice – Universitatea „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu.
Persoanele despre care se vorbește astăzi ca despre mari intelectuali sunt, în realitate, oameni simpli, cu studii medii, pe care eu însumi i-am apreciat și i-am prezentat public într-o lumină atât de favorabilă, încât au ajuns, probabil, să creadă că sunt mai presus decât ceilalți.
Nu studiile medii sunt o rușine, ci pretenția de superioritate și lipsa de respect față de alți oameni.”, și-a început el mesajul.
„Mă doare profund că s-a ajuns la jignirea părinților mei. Toate ar trebui să aibă o limită!”
Originar din satul Rădinești, județul Gorj, Valentin Sanfira a vorbit adesea despre legătura cu locurile natale. Artistul provine dintr-o familie în care părinții au muncit pentru a-și crește copiii, iar tatăl său a fost plecat frecvent pe șantier.
„Mă doare profund că s-a ajuns la jignirea părinților mei, oameni simpli, de la țară, care m-au crescut cu demnitate, bun-simț și respect. Sunt mândru de originile mele și nu voi permite nimănui să le transforme într-un motiv de umilință.
De aproape un an, numele meu este adus constant în discuție în apariții publice și televizate, prin afirmații pe care le consider denigratoare. Înțeleg dorința de notorietate, de atenție și de a câștiga bani, simpatiei (n.red simpatia) publicului, dar toate acestea ar trebui să aibă o limită.”, a mai spus el.
Cum a reacționat tatăl lui Valentin Sanfira când a aflat de divorțul de Codruța Filip? „A știut…”
Într-o ediție recentă a podcastului „Terapia frumuseții”, prezentată de cântăreața Claudia Ghițulescu, Valentin Sanfira a vorbit despre relația cu părinții săi și despre emoțiile primei vizite pe care le-a făcut-o după despărțire.
„Eu am fost mai apropiat de mama, tata fiind plecat mult cu munca pe șantier. Mă așteptam să mă întrebe ce s-a întâmplat, ce am făcut”, a recunoscut Valentin Sanfira.
Cântărețul a povestit că tatăl său l-a întrebat dacă are nevoie să îi trimită ceva de la țară, iar el a apreciat faptul că părintele său nu a insistat asupra unor detalii personale: „Am apreciat că a știut să păstreze o limită a bunului simț”.
Valentin Sanfira ia în calcul acțiuni legale dacă atacurile continuă. „Îmi voi apăra demnitatea și familia inclusiv pe cale legală”
În ultima parte a mesajului său, interpretul avertizează că nu mai ignora afirmațiile pe care le consideră denigratoare. Până acum, spune el, a preferat să nu răspundă public tuturor comentariilor:
„Am ales să tac din respect, însă tăcerea mea nu trebuie confundată cu slăbiciunea. Dacă aceste atacuri vor continua, îmi voi apăra demnitatea și familia inclusiv pe cale legală.
Am fost și voi rămâne un om simplu, cu cei șapte ani de acasă. Nu mă consider superior nimănui, dar nici nu accept să fiu umilit de oameni care confundă imaginea pe care le-am construit-o eu cu propria lor valoare. Adevărata educație se vede în caracter, nu în pretenții de superioritate.”
Valentin Sanfira și Codruța Filip au format un cuplu timp de opt ani. S-au căsătorit civil în 2020, au avut cununia religioasă în octombrie 2022, iar relația lor s-a încheiat la sfârșitul anului 2025. Actele de divorț au fost semnate pe 2 martie 2026.
Despărțirea a devenit publică abia în luna martie. Deși Codruța Filip a acordat un interviu în podcastul „Acasă la Măruță”, în care a vorbit despre dezamăgirea trăită în urma separării, Valentin Sanfira a fost mai rezervat în privința motivelor divorțului.
Acum totul a atins o limită, iar cântărețul, deși nu precizează cine anume i-ar fi jignit părinții, susține că este pregătit să recurgă la mijloace legale pentru a-și proteja familia.