Narcis Bujor mesaj șoc care a atras atenția după scenele intime cu Bianca Iotu
Bianca Iotu a căzut în ispită cu Narcis Bujor la Insula Iubirii, iar imaginile cu cei doi au fost văzute inclusiv de iubitul concurentei, Remi Dobre. După ce apropierea lor a devenit unul dintre subiectele intens discutate ale emisiunii, ispita masculină a vorbit despre experiența trăită alături de Bianca. Acum, acesta a publicat pe rețelele de socializare un mesaj cu subînțeles.
Scenele dintre Bianca Iotu și Narcis Bujor au provocat numeroase reacții, atât printre participanții emisiunii, cât și în rândul telespectatorilor. După momentele intime, bărbatul a fost mai rezervat și nu a rămas în camera acesteia, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat în vila fetelor.
După ce s-au difuzat imaginile, ispita masculină a distribuit pe TikTok un mesaj inspirat din versurile unei melodii interpretate de rapperul 50 Cent. Postarea transmite ideea de încredere în propriile forțe și de convingere că nimic nu poate împiedica împlinirea unui destin. Mesajul publicat de Narcis a atras atenția tocmai prin formularea sa, care poate fi interpretată.
„Nimeni nu-mi poate stinge strălucirea. Ăsta e planul lui Dumnezeu, nu al meu”, a fost mesajul postat de Narcis Bujor, pe TikTok.
În tot acest timp, Remi Dobre nu a lăsat impresia că ar fi fost profund afectat de imaginile urmărite cu iubita lui. Menționăm că și acesta s-a sărutat cu Daniela Pană în seara în care au mers în clubul din Phuket. Concurentul le-a povestit ispitelor ce a văzut, însă reacția sa nu a părut una extrem de vehementă.
Ce a spus Bianca după momentele intime cu Narcis
Bianca Iotu a explicat că gesturile și atenția primite din partea ispitei au făcut-o să se simtă apreciată. Concurenta a mărturisit că îi lipseau asemenea momente de tandrețe și că experiența i-a readus zâmbetul. Mai mult, aceasta a recunoscut că nu regretă ce s-a întâmplat și că ar repeta experiența în aceleași condiții.
La ceremonia focului, Bianca Iotu a aruncat în foc colierul pe care îl purta împreună cu Remi. Decizia radicală a fost luată după noaptea de amor petrecută cu Narcis Bujor.
Narcis Bujor a avut ocazia să îi explice Biancăi Iotu cum stă treaba cu regula celor trei „i”: imposibil, improbabil și inevitabil. Într-un moment de relaxare pe malul mării, amețiți de aburii licorii lui Bachus, după o petrecere de pomină pe Insula afetelor, inevitabilul s-a produs între cei doi.
Imaginile interzise minorilor nu au putut fi difuzate la TV, însă pregătirile pentru noaptea de amor și săruturile pasionale din mare au fost mai mult decât sugestive și suficiente.
În urma celor întâmplate, Bianca Iotu a mărturisit că își asumă complet decizia de a petrece o noapte în compania lui Narcis și că nu regretă absolut nimic. Ba mai mult, ea a mărturisit că ar repeta oricând experiența.
„Nu mi-a mai zis nimeni «Fă ce simți, fă ce vrei, eu sunt aici, în spatele tău, să te prind» și grija asta pe care mi-o poartă. Mă ținea așa în brațe și mă gândeam că de mult nu am mai fost ținută așa în brațe. (…) Important e că mi-a redat zâmbetul acesta. Eu m-am bucurat. Nu, zero, Doamne… nimic, aș mai face-o de o mie de ori, în aceeași ordine!”, a declarat Bianca Iotu la testimonial.