Ea este Maria, românca ucisă de studentul obsedat de serialul „Dexter”. Cum și-a pregătit criminalul atacul până în cel mai mic detaliu.
O româncă în vârstă de 24 de ani a fost ucisă în Marea Britanie de un student care, potrivit procurorilor, era obsedat de serialul „Dexter”. Maria Săceanu a fost atrasă într-un apartament închiriat prin Airbnb, unde atacatorul pregătise totul înainte de întâlnire.
Tânărul, Benjamin William Day, avea 19 ani în momentul crimei. Inițial, acesta a negat acuzațiile, însă în cea de-a doua zi a procesului, desfășurat la Tribunalul Coroanei din Wolverhampton, și-a recunoscut fapta.
Cum a ajuns Maria Săceanu să se întâlnească cu Benjamin Day
Maria Săceanu era originară din România și locuia în Marea Britanie. Potrivit informațiilor prezentate în fața instanței, tânăra l-ar fi cunoscut pe Benjamin Day după ce acesta a contactat-o prin intermediul unui site de escorte.
Pentru a lua legătura cu ea, tânărul ar fi folosit un telefon de unică folosință. Ulterior, cei doi au stabilit să se întâlnească într-un apartament închiriat prin Airbnb, în Barncroft Road, Oldbury, în decembrie 2025.
Anchetatorii susțin că Day pregătise dinainte locul în care urma să aibă loc atacul. Dormitorul fusese acoperit cu folii de plastic, iar în apartament au fost găsite mai multe obiecte despre care polițiștii spun că arată cât de atent fusese pregătită crima.
„Podeaua și pereții dormitorului, precum și patul în sine, fuseseră acoperite cu folii de plastic, care fuseseră fixate cu capse de perete pentru a le asigura. A fost descoperit un toc de pânză pentru cuțite care conținea mai multe cuțite, precum și un pistol de capse și bandă adezivă”, a declarat Poliția din West Midlands.
Maria a fost înjunghiată de 78 de ori. Potrivit anchetatorilor, Day intenționa să ascundă trupul victimei și să facă astfel încât să nu fie descoperite urmele crimei.
„Putem spune că probele arată că el a plănuit această crimă în detaliu. A atras-o pe Maria Săceanu într-o cameră pe care o închiriase prin Airbnb. Se pregătise să o ucidă. Plănuise să îi ascundă trupul fără a lăsa urme a ceea ce s-a întâmplat și plănuise să scape nepedepsit”, a precizat unul dintre procurorii care se ocupă de caz.
Studentul era obsedat de personajul Dexter
Procurorii au susținut în timpul procesului că Benjamin Day era fascinat de personajul Dexter Morgan, criminalul în serie din celebrul serial „Dexter”.
Anchetatorii spun că tânărul și-a inspirat o parte din planul crimei din serial. La momentul atacului, el purta chiar și un tricou kaki, asemenea celui purtat de personaj în producția TV.
Potrivit inspectorului detectiv Matt Marston, Maria nu a avut nicio șansă. Tânăra ar fi fost atacată imediat după ce a intrat în apartament. Trupul ei a fost găsit lângă patul din dormitor.
„Day avea o personalitate obsesivă și ajunsese să fie obsedat de personajul Dexter. A plănuit această crimă în detaliu, meticulos. A fost un atac brutal, premeditat, asupra unei femei fără apărare, atrasă în camera pe care o închiriase. (…)
Detaliile acestui caz i-au șocat pe polițiștii cu experiență, iar gândurile noastre se îndreaptă în continuare către familia îndurerată a Mariei în aceste momente”, a declarat inspectorul detectiv Matt Marston, de la Echipa de Crimă Organizată și Omucideri.
Benjamin Day s-a declarat inițial nevinovat, însă și-a schimbat poziția în timpul procesului. Pe 6 octombrie 2026, în cea de-a doua zi de audieri la Tribunalul Coroanei din Wolverhampton, tânărul a pledat vinovat pentru uciderea Mariei Săceanu.
Sentința urmează să fie pronunțată pe 4 decembrie 2026.