Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. Ultimele cuvinte ale femeii de 58 de ani
O femeie de 58 de ani, angajată la un hipermarket din Galați, a murit după ce i s-a făcut rău la locul de muncă. Rudele susțin că starea acesteia s-ar fi agravat în urma unui conflict avut cu superiorii și acuză faptul că apelul la 112 ar fi fost făcut cu întârziere. Cazul este acum cercetat de autorități.
Aurelia lucra ca și casieră și avea probleme cardiace, fiind purtătoare de stent. Potrivit familiei, în ziua tragediei șefa directă i-ar fi cerut să meargă la raion, deși aceasta nu ar fi avut voie să depună efort fizic.
Moarte suspectă la un hipermarket din Galați
Sora femeii susține că, după aproximativ două ore petrecute la raion, aceasta s-a întors și a cerut să fie lăsată să își continue activitatea la casă deoarece se simțea rău.
„Ea s-a dus pe raion 2 ore, a stat pe raion, după care a revenit. Am înțeles că sora mea i-a zis: ” Te rog frumos să mă lași pe casă pentru că mai am o oră jumătate și îmi e foarte rău. I-a vorbit și mai urât. I-a trântit poarta și a zis: “Faci ce zic eu”, a povestit Ioana Ionescu.
Ulterior, femeia ar fi mers în biroul directorului pentru a discuta situația. Potrivit rudelor, la întâlnire a participat și șefa sa directă, iar discuția ar fi durat aproape o oră.
„Au mai stat o oră aproape sus, sora coborând foarte roșie la față, nervoasă. După care i s-a făcut rău. Din spusele colegilor, ea a început să vomite, să facă spume la gură, să tremure și să tușească rău”, a mai declarat sora victimei.
Soțul femeii este convins că tensiunile de la serviciu au contribuit la declanșarea episodului medical care i-a fost fatal.
„I-a declanșat boala. Ea a fost continuu – continuu agresată verbal și nu a rezistat. S-a supărat foarte tare și nu a avut ajutorul necesar”, a declarat Marian Țîgîra.
O angajată cu probleme cardiace s-a stins după un conflict cu șefii
Aurelia a fost transportată la spital, însă a murit la scurt timp. Familia susține că șansele ei ar fi putut fi mai mari dacă intervenția medicală ar fi fost solicitată mai devreme.
„Înțeleg că și serviciul 112 a fost apelat cu oarecare întârziere față de momentul în care a apărut simptomatologia. Am solicitat administrarea unui probatoriu complex ca să se stabilească dacă există o legătură de cauzalitate între acel conflict, acel stres acut, și ceea ce s-a întâmplat ulterior în momentul decesului”, a declarat avocata familiei, Andreea Naggar.
Acuzații privind climatul de lucru au venit și din partea unei foste angajate.
„O relație abuzivă din punctul meu de vedere, prin prisma țipetelor pe care mi le adresa. ‘Taci! Dă-i drumul pe raion! Nu stați degeaba! Nu vreau să vă văd! Ieșiți!’”, a afirmat aceasta.
Între timp, familia a depus plângeri la Poliție și la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
„Evenimentul e în curs de cercetare la ITM Galați în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor producerii acestuia. Este considerat accident de muncă”, a declarat reprezentanta ITM Galați, Mihaela Ramona Mihai.