Se cere suspendarea președintei Maia Sandu

395

Opoziția din Republica Moldova a depus marți proiectul pentru suspendarea Maiei Sandu, dar nu are voturile necesare.

Inițiativa, sprijinită de 46 de parlamentari din mai multe formațiuni de opoziție, a fost înregistrată oficial la Secretariatul Parlamentului de la Chișinău. Deși pragul minim pentru inițierea procedurii a fost depășit, demersul nu dispune de sprijinul politic necesar pentru a trece de votul decisiv al Legislativului.

Ce acuză deputații de la Chișinău
Semnatarii proiectului de hotărâre — reprezentanți ai Partidului Comuniștilor, Partidului Socialiștilor, Blocului „Alternativa”, Partidului Nostru și partidului „Democrația Acasă” — susțin că șefa statului ar fi depășit cadrul constituțional. Demersul a fost anunțat public de fostul prim-ministru Ion Chicu, în cadrul unui briefing susținut la Parlament.

Argumentele opoziției se concentrează pe presupusa încălcare a principiului separării puterilor în stat și pe atribuirea necorespunzătoare a unor competențe rezervate altor instituții.

„Condamnăm modul de administrare a statului de către actuala guvernare prin încălcarea principiului separației puterilor în stat și prin arogarea abuzivă de către președintele Republicii Moldova a competențelor celorlalte ramuri ale puterii de stat”, a declarat Chicu.

Pe lângă aspectele juridice, documentul invocă dificultățile socio-economice și politice cu care se confruntă cetățenii. Deputata Valentina Meșină, de la partidul „Democrația Acasă”, a subliniat că președinta ar trebui să poarte răspunderea politică pentru situația dificilă din țară.

“Oamenii au rămas disperați, cu frigă, în prag de iarnă”, a spus Meșină, învocând creșterea prețurilor și tarifelor în țară din ultima perioada.

Totodată, reprezentanții opoziției au adus în discuție și respectarea egalității în fața legii, deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschi, susținând că acest principiu este ignorat de actuala conducere a statului.

Procedura de suspendare Maia Sandu și șansele reale în Parlament

Cadrul legal din Republica Moldova stabilește reguli clare privind demiterea și procedura de suspendare Maia Sandu sau a oricărui președinte în funcție.

Pentru inițierea procedurii este necesară semnătura a cel puțin o treime din cei 101 deputați aleși, adică un prag minim de 34 de voturi. Având 46 de semnături, opoziția a îndeplinit prima etapă procedurală. Următorul pas constă în informarea oficială a șefei statului, care are dreptul constituțional de a veni în fața Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la acuzațiile formulate.

Bariera majoră pentru opoziție apare însă la faza de adoptare a hotărârii.

Constituția impune un vot de calificare de cel puțin două treimi din numărul deputaților aleși — respectiv 67 de voturi din 101. În configurația parlamentară actuală, opoziția nu dispune de această majoritate, ceea ce face ca proiectul să nu poată trece de votul din plen.

În ipoteza teoretică în care hotărârea ar obține cele 67 de voturi necesare, pasul următor ar fi organizarea unui referendum popular de demitere a președintei în termen de cel mult 30 de zile, unde cetățenii ar decide definitiv menținerea sau revocarea din funcție.

Reacția Președinției de la Chișinău
Președinția Republicii Moldova a respins ferm acuzațiile formulate de blocurile de opoziție și a reafirmat sprijinul masiv de care se bucură șefa statului în rândul electoratului.

„Președinta Maia Sandu a obținut încrederea a peste 930 000 de cetățeni pentru a menține pacea și securitatea în Republica Moldova și a asigura direcția europeană de dezvoltare. Președinta Maia Sandu își va continua mandatul încredințat de cetățeni, inclusiv pentru a proteja ordinea constituțională, democrația și libertatea tuturor”, se arată în reacția Președinției de astăzi, 29 septembrie.

Poziția instituției prezidențiale este în linie cu declarațiile anterioare ale șefei statului, făcute atunci când opoziția abia vehicula ideea unei astfel de acțiuni. La acel moment, Maia Sandu a declarat că un asemenea demers reprezintă „doar un exemplu de acțiune din partea celor care lucrează în interesele Moscovei”.