Ce i-a spus Vlăduț Băltățeanu mamei sale înainte să dispară.
Mama lui Gheorghe Vlăduț Băltățeanu, principalul suspect în cazul uciderii Valentinei Ioana Tănăsie, spune că și-a văzut fiul luni, cu puțin timp înainte ca acesta să plece din țară. Femeia susține că bărbatul i-a spus că merge la București, unde avea clienți, și că urma să se întoarcă pentru a o duce la analize.
Ce a făcut Vlăduț Băltățeanu cu puțin timp înainte să fugă din țară. Mama lui: „Foarte liniștit, foarte calm”
Gheorghe Vlăduț Băltățeanu, în vârstă de 30 de ani, este cercetat pentru omor după ce Valentina Ioana Tănăsie, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești, din județul Vâlcea.
Pe numele bărbatului, Tribunalul Vâlcea a emis miercuri un mandat de arestare preventivă în lipsă. El a fost dat în urmărire, iar informațiile apărute în presă arată că ar fi părăsit România și ar fi ajuns în Ungaria.
Înainte de plecare, suspectul ar fi vorbit cu mama lui. Femeia a povestit pentru Știrile ProTV că ultima dată l-a văzut luni, în jurul prânzului.
„Luni l-am văzut.”
Întrebată de reporter la ce oră, femeia a precizat:
„Nu știu, în jurul orei pe aici 12-1, că eram la cules de mere, mi-a zis că pleacă la București, că și acolo avea clienți și vine să mă ducă la analize. Atât. Foarte liniștit, foarte calm.”
Femeia spune că nu l-a întrebat unde este Valentina și explică faptul că fiul ei obișnuia să-i spună să nu îl întrebe unde pleacă.
„Nu am întrebat, pentru că nu am întrebat. El mi-a spus de multe ori, fiind de mic plecat de acasă, «să nu mai întrebi, mami, unde mă duc», că știu ce am eu de făcut.”, a declarat femeia pentru Știrile Protv.
Declarația vine în contextul în care anchetatorii încearcă să stabilească traseul lui Băltățeanu după moartea Valentinei și modul în care acesta ar fi reușit să părăsească România.
Potrivit informațiilor publicate de presa centrală, bărbatul ar fi fost ajutat de un cunoscut să ajungă în Ungaria, după ce ar fi invocat o problemă la mașină. Anchetatorii verifică în continuare traseul și persoanele care l-ar fi ajutat.
Rudele spun că cei doi își făceau planuri de viitor
În timp ce ancheta încearcă să clarifice circumstanțele morții Valentinei, rudele suspectului susțin că relația dintre cei doi era una în care existau și planuri pentru viitor.
Unchiul lui Băltățeanu a declarat că, din informațiile primite de la mama acestuia, cei doi ar fi discutat despre întemeierea unei familii.
„Eu, din câte știu de la cumnata, povestea că vrea să rămână și gravidă, să își facă familie”, a spus unchiul suspectului.
Valentina și Băltățeanu locuiau împreună în județul Vâlcea. Tânăra era originară din Filiași, județul Dolj, și avea 28 de ani.
Ancheta a avansat miercuri, 23 septembrie 2026, când polițiștii au făcut o percheziție la locuința lui Băltățeanu. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pe salteaua folosită de cei doi au fost descoperite „multiple pete dinamice de substanță brun-roșcată”. Probele au fost ridicate în condiții sterile și urmează să fie analizate pentru stabilirea naturii și provenienței lor.
Rezultatele necropsiei au stabilit că Valentina a avut parte de o moarte violentă, survenită la 21 septembrie. Medicii legiști au identificat mai multe leziuni traumatice, inclusiv traumatisme la nivelul capului și coaste fracturate.
Trupul tinerei a fost găsit pe 22 septembrie, după ce un pescar a observat valiza plutind pe Olt și a alertat autoritățile.
În prezent, Gheorghe Vlăduț Băltățeanu este căutat de polițiști. Procurorii continuă cercetările pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și pentru localizarea suspectului, care beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală condamnare definitivă.