Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să se stingă. Afecțiunea de care suferea
Moartea Mădălinei Apostol a lăsat în urmă un val de întrebări, iar pe măsură ce ies la iveală noi informații despre ultimele luni din viața ei, povestea devine și mai greu de digerat.
Partenera lui Nick Rădoi a ales, în ultima perioadă, să se retragă tot mai mult din lumina reflectoarelor, departe de expunerea de care avusese parte în anii în care relația cu milionarul era în atenția publicului. Sursele CANCAN.RO ne-au dat detalii despre problemele cu care s-a confruntat Mădălina Apostol în ultima perioadă.
Tragedia s-a produs în noaptea de 12 spre 13 septembrie. Mădălina Apostol s-a stins din viață în jurul orei 02:00, în România. Nick Rădoi a confirmat decesul și a oferit primele declarații despre ce s-a întâmplat.
Milionarul a confirmat și faptul că Mădălina Apostol și-a pus capăt zilelor, iar sursele noastre ne-au dat detalii despre cum a arătat ultima perioadă din viața ei. Se pare că se confrunta cu depresia și chiar a fost internată la psihiatrie.
”Mădălina și-a schimbat viața. Nu mai este Mădălina pe care o știați voi, s-a schimbat și datorită mie. Când un om cunoaște două vieți, nu doar pe cea de dinainte, ci ajunge să cunoască două variante, își alege partea care este mult mai bună.
Mă bucur pentru ea și pentru schimbarea din viața ei. Locuim în Los Angeles acum, în Huntington Beach. A ales discreția în ultimii ani, la fel ca mine, pentru mai multă liniște, și e mult mai bine așa”, a spus Nick recent la Antena Stars.
Milionarul a mărturisit că Mădălina era bolnavă.
„Da, este adevărat! Eu voi ajunge luni. S-a întâmplat acum câteva ore, la 2 dimineața. Eu nu voiam să spun nimic până nu ajung, dar s-a aflat. E adevărat că s-a sinucis. Ea era bolnavă!”, a declarat Nick Rădoi
Mădălina Apostol a avut mai multe tentative de a-și pune capăt zilelor
În spatele discreției din ultima perioadă s-ar fi ascuns o luptă extrem de grea. Mădălina Apostol ar fi fost internată într-o unitate de psihiatrie și s-ar fi confruntat cu episoade depresive.
Mai mult, potrivit surselor noastre, partenera lui Nick Rădoi ar fi avut mai multe tentative de a-și pune capăt zilelor de-a lungul timpului. Două dintre aceste episoade s-ar fi petrecut în Mexic, țară în care Mădălina își mutase viața alături de milionar.
Se pare că Mădălina urma un tratament cu antidepresive, însă puțini sunt cei care știau ce se întâmplă cu ea. Iubita lui Nick Rădoi s-ar fi aflat în comă timp de 4 zile, înaine să-și dea ultima suflare. Medicii au depus eforturi uriașe să o salveze, dar organismul ei a cedat.
Schimbarea din viața Mădălinei fusese remarcată și în spațiul public. În ultimii ani, aparițiile ei online deveniseră tot mai rare, probabil și din pricina problemelor cu care se confrunta.
În timp ce ancheta și procedurile oficiale vor trebui să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs decesul, noi informații despre ultima perioadă din viața Mădălinei scot la lumină o realitate mult mai complicată decât cea care se vedea din exterior. Iubita lui Nick Rădoi a lăsat în urmă 3 copii și o familie răpusă de durere.