Detalii cutremurătoare despre accidentul mortal din Suceava! Ultimele cuvinte ale adolescenților arși de vii: „Ajutați-mă, nu mă lăsați aici”
Doi adolescenți au murit sâmbătă dimineaţa, 5 septembrie, în localitatea Fântâna Mare din Suceava, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod şi a luat foc. Trupurile lor carbonizate au fost descoperite după stingerea incendiului.
Doi adolescenți de 16 ani arși de vii
Cele doi care și-au pierdut viața în accidentul din comuna Fântâna Mare, județul Suceava, sunt doi adolescenți de 16 ani. Niciunul nu avea permis. La volan se afla minorul din Fântâna Mare, scrie obiectivdesuceeava.ro, iar pasagerul era un adolescent din municipiul Fălticeni.
Impactul a fost unul devastator. Cei doi > tineri nu au mai avut nicio sansă de supravietuire. Mai multi martori au încercat să îi scoată. dar în zadar.De asemenea. au auzit si strigătele disperate ale acestora.
“Ajutor, ajutaţi-mă, nu mă lăsaţi aici – Am încercat să îI scot. Striga după ajutor. Am laut un topor şi am spart luneta şi am încercat să îl scot din masină. Dar până la urma s-a aprins toată maşina și din spate și nu am mai putut să îl scoatem. 03.45 L-am tras până la jumate, după a rămas blocat acolo”, povestește un martor.
Alex și Rares erau colegi de liceu si luni ar fi trebuit să înceapă clasa a 11-a, însă au avut parte de un sfârsit tragic. 0 greșeală care i- a costat viata
“Am văzut maşina arsă, ei morţi. Teribilisti, asa cum sunt în ziua de azi. Mi s-au înmuiat picioarele. Eu sunt la biserică gropar, am îngropat o grămadă de lume, dar asa ceva nu am văzut”, a mai spus un martor.
Localnicii spun că maşina ar fi gonit toată noaptea pe străzile comunei
Sătenii spun că maşina ar fi a familiei unuia dintre tineri, şi că cei doi ar fi făcut toată noaptea curse în viteză pe străzile comunei.
“Toată noaptea se umblă pe aici cu maşina, s-a auzit motorul maşinii. Mergeau cu viteză”, a precizat un localnic.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, anunță reprezentanții Poliției.
Accidentul s-a produs în zorii zilei, iar impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost cuprins rapid de flăcări. Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 06:00, iar la locul accidentului au fost trimise echipaje de pompieri şi o ambulanţă SMURD. Când au ajuns, maşina ardea în întregime.
După ce au stins incendiul, salvatorii au găsit în interior două persoane carbonizate.
„La sosirea echipajelor, s-a identificat un autoturism care a intrat în coliziune cu un cap de pod, iar în urma impactului mașina a luat foc și ardea generalizat. Din nefericire, după localizarea flăcărilor, în interiorul autoturismului au fost identificate două victime carbonizate”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Cele două victime urmează să fie identificate de poliţişti. Oamenii legii trebuie să stabilească şi cum s-a produs accidentul şi în ce împrejurări autoturismul a ajuns să lovească acel cap de pod.