Imaginile durerii. Victoria a fost condusă pe ultimul drum

2,517

O zi de o durere copleșitoare pentru familia Victoriei-Maria Ionescu. La doar 22 de ani, tânăra actriță s-a stins, lăsând în urmă o familie îndurerată, prieteni care refuză să creadă că nu o vor mai întâlni și amintirea unui om care avea încă atât de multe de trăit și de oferit.

Astăzi, trupul neînsuflețit al Victoriei-Maria Ionescu a fost condus pe ultimul drum, la Cimitirul Bellu din București. În jurul sicriului s-au strâns familia, prietenii, colegii și cei care au cunoscut-o, uniți de aceeași durere și de neputința în fața unei pierderi atât de greu de înțeles.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Victoriei-Maria Ionescu a fost depus ieri la Capela Cimitirului Bellu din București. De atunci, cei apropriați i-au stat alături, într-o despărțire apăsătoare, în care cuvintele au fost prea puține pentru a cuprinde durerea unei asemenea pierderi.

Ceremonia de înmormântare a avut loc astăzi, la ora 12:00. Alături de familie s-au adunat toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o pe Victoria-Maria. Oamenii, toți îmbrăcați în haine de doliu, au înconjurat sicriul cu numeroase coroane cu flori albe.

La 22 de ani, Victoria avea înaintea ei un drum pe care mulți îl vedeau încă la început. Plecarea ei lasă în urmă întrebări, regrete și o tristețe profundă pentru un destin care s-a frânt mult prea devreme. Tânăra a pierdut lupta cu depresia, iar într-un moment de vulnerabilitate și-a curmat suferința punându-și capăt zilelor.

Pentru părinții Victoriei, Mihaela și Cazimir Ionescu, durerea este cu atât mai greu de cuprins. Să-și ducă propriul copil pe ultimul drum, este o tragedie pe care nicio familie nu ar trebui să fie nevoită să o trăiască.

Astăzit, aceștia au fost alături de ea pentru ultima dată, înconjurați de rude, prieteni și oameni care au venit să-i aducă un ultim omagiu. În mijlocul unei mulțimi îndurerate, despărțirea de fiica lor a fost, fără îndoială unul dintre cele mai grele momente pe care le poate trăi un părinte.

Filmul tragediei în care Victoria, fiica lui Cazimir Ionescu, s-a stins

Victoria-Maria Ionescu avea 22 de ani și a fost găsită fără viață, miercuri, 26 august 2026, într-un imobil din comuna Mușătești, județul Argeș. Tânăra a fost văzută ultima dată în viață marți, 25 august, în jurul orei 21:00. La mai bine de 13 ore distanță, în dimineața zilei de miercuri, autoritățile au fost alertate cu privire la situația acesteia.

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 10:37, după ce o femeie a descoperit-o pe tânără în locuința din satul Vâlsănești. La fața locului au ajuns echipajele de intervenție, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Victoria-Maria se afla de câteva zile în Argeș

Tânăra locuia în București, însă în ultima perioadă ajunsese în Argeș, la ferma unor prieteni. Victoria-Maria traversa o perioadă dificilă și urma un tratament pentru depresie.

În ciuda problemelor cu care se confrunta, apropiații ar fi observat în ultima vreme unele semne de îmbunătățire. Mai mult, tânăra obținuse un casting, lucru care le-ar fi dat celor din familie motive să spere că situația sa se îndreaptă într-o direcție favorabilă.

Victoria-Maria plecase la București în urmă cu câteva zile, după care revenise la ferma din Mușătești. Ideea era ca tânăra să aibă parte de câteva zile de liniște și să se poată retrage din agitația Capitalei.

Marți seară, la ora 21:00, a fost văzută pentru ultima dată în viață. A doua zi, tragedia avea să fie descoperită de o femeie care a solicitat intervenția autorităților.

În urma tragediei, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul. A fost dispusă și efectuarea autopsiei medico-legale, urmând ca specialiștii să stabilească toate elementele necesare anchetei.