Tragedie cumplita in Olimp. Doi frați, de 17 și 19 ani, din Vaslui, au murit înecați în mare. Veniseră să muncească

192

Doi frați aflați în vacanță pe litoral, de 17 și 19 ani, din județul Vaslui, au murit duminică după ce au intrat împreună în mare, în zona Faleza Olimp – Steaua de Mare. Niciunul dintre ei nu a putut fi salvat, în ciuda intervenției salvamarilor și a echipajelor medicale.

Potrivit pompierilor, în zonă au fost semnalate inițial două persoane dispărute în mare. La intervenție au participat Ambarcațiunea Mangalia și o autospecială de stingere, iar pentru căutările din larg au fost mobilizați și 10 scafandri din cadrul ISU Constanța, cu trei autospeciale.

Primul dintre cei doi frați, adolescentul de 17 ani, a fost scos la mal de salvamari, iar echipajul Serviciului de Ambulanță Județean a început imediat protocolul de resuscitare. În ciuda manevrelor de resuscitare, tânărul a fost declarat decedat la fața locului.

Căutările pentru cea de-a doua victimă au continuat pe parcursul mai multor ore. Fratele mai mare, în vârstă de 19 ani, care intrase în mare alături de adolescentul de 17 ani, a fost scos din apă după mai bine de două ore de căutări.

Alerta s-a dat puțin după ora 17, când salvamarii au intrat în marea furioasă, cu valuri de până la doi metri.

Șerban Adrian, salvamar Olimp: „Am auzit țipete de ajutor, am luat tubul de salvare, am fugit. Erau 3 persoane în stare de înec. Dintre ele am salvat-o pe una, iar celelalte două, care s-au înecat, una am prins-o de mână, iar valurile și curenții foarte mari mi-au smuls-o.”

Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, nici acesta nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul.

Un salvamar a încercat să îi ajute, dar unul dintre tineri i-a fost pur și simplu smuls din mâini de forța apei. Trupurile au fost aduse la mal în cele din urmă, însă medicii nu au mai putut face nimic.

Alerta s-a dat puțin după ora 17, când salvamarii au intrat în marea furioasă, cu valuri de până la doi metri.

Șerban Adrian, salvamar Olimp: „Am auzit țipete de ajutor, am luat tubul de salvare, am fugit. Erau 3 persoane în stare de înec. Dintre ele am salvat-o pe una, iar celelalte două, care s-au înecat, una am prins-o de mână, iar valurile și curenții foarte mari mi-au smuls-o.”

Salvamarii au fluierat întreaga zi după cei care se avântau în mare, dar nu au fost luați în seamă.

Vasile Borteș, șeful salvamarilor din Olimp: „Uitați, de 40 de minute se chinuie șalupa pompierilor să iasă pe apă, nu se poate, sunt niște curenți foarte puternici, lumea nu înțelege, n-ai ce căuta în apă pe steag roșu! Ce să facem noi, am chemat poliția, jandarmeria.”

Colonel Marian Ciulei, șef centru antrenament scafandri de intervenție: „Am reușit să găsim și cea de-a doua persoană la aproximativ 20/25 de m de mal. Era relativ la o adâncime de 1 m, 1 metru și jumătate. Intervenția a fost dificilă, gradul de agitație al mării fiind ridicat, mare de gradul 2 spre 3, valuri mari. Relativ în zona de îmbăiere.”

Intervenții pe litoral, în aceeași zi

Duminică, salvamarii și echipajele de intervenție de pe litoralul românesc au mai fost solicitate la alte două incidente, ambele soldate, de această dată, cu supraviețuirea victimelor.

La Eforie Sud, salvatorii care încadrează șenilata locală au intervenit pentru două persoane scoase din apă de turiști — doi bărbați, de 24 și 22 de ani, care au primit îngrijiri medicale.

Bărbatul de 22 de ani a fost transportat la spital, în timp ce cealaltă persoană a refuzat transportul, după ce a primit îngrijiri medicale la punctul de prim ajutor.

Tot duminică, la Eforie Nord, doi copii în vârstă de 12 ani au fost scoși din apă de salvamari, intervenția fiind realizată cu ajutorul șenilatei aflate la fața locului. Potrivit ISU Constanța, starea celor doi copii nu a impus transportul la spital.

Tragedia are loc într-un weekend cu afluență foarte mare de turiști pe litoralul românesc, cu ocazia Sfântei Maria, într-un context în care specialiștii avertizează constant asupra pericolului curenților de retur și a necesității respectării indicațiilor salvamarilor, mai ales a interdicției de scăldat atunci când este arborat steagul roșu.