Ce probleme de sănătate avea Adela Mărculescu: „Era într-un azil, în scaun cu rotile. Fractura de șold i-a grăbit finalul”

333

Cum a fost ultimul an din viața regretatei actrițe Adela Mărculescu. Una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului și cinematografiei românești, Adela Mărculescu s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă o carieră impresionantă, întinsă pe mai bine de șase decenii. Actorul Silviu Biriș, fost student și coleg de scenă al artistei, a vorbit cu emoție despre ultimele luni din viața acesteia și despre legătura specială pe care au avut-o.

Moartea Adelei Mărculescu a îndoliat lumea artistică din România. Actrița, care și-a dedicat întreaga viață scenei Teatrului Național „I.L. Caragiale’ din București și a interpretat zeci de roluri memorabile în teatru și film, a rămas până la final un simbol al eleganței și al profesionalismului. După dispariția sa, Silviu Biriș, unul dintre foștii săi studenți și coleg de la Teatrul Național, a rememorat ultimele întâlniri și ultimele luni din viața marii artiste, dezvăluind prin ce încercări a trecut.

Cum a fost ultimul an din viața regretatei actrițe Adela Mărculescu

În ultimul an de viață, starea de sănătate a Adelei Mărculescu s-a degradat după o fractură de șold care i-a schimbat complet viața. Actrița a ajuns să locuiască într-un centru de îngrijire și să se deplaseze cu ajutorul unui scaun cu rotile, însă, potrivit celor care au vizitat-o, și-a păstrat eleganța și demnitatea care au caracterizat-o întotdeauna.

Silviu Biriș a mărturisit că, de mai bine de un an, nu mai reușise să ia legătura cu profesoara sa și că vestea dispariției acesteia l-a întristat profund.

„Dumnezeu să o primească în Brațele Lui, acasă! Am jucat mult împreună. Mi-a fost și profesor de vorbire. Îi datorez mult. Nu mi-a mai răspuns la telefon, de mai bine de un an. Nu mai știam nimic de ea. Aflasem că e într-un azil, îngrijită. Nu avea copii, avea decât teatrul și pe Dumnezeu.

Am văzut-o într-o filmare pe Facebook. Era îngrijită. Arăta bine, elegantă, ca de fiecare dată, doar că era în scaun cu rotile. Fractura de șold, pe care a suferit-o acum un an, i-a grăbit finalul. Era singură în casă când s-a accidentat. Nu știm dacă atunci s-a dezechilibrat sau a fost un AVC’, a dezvăluit Silviu Biriș pentru Click!

„A fost mereu o femeie curajoasă și un suflet nobil”

Silviu Biriș a mai povestit că discuțiile lor se îndreptau adesea spre credință și spre felul în care omul privește sfârșitul vieții. Tocmai de aceea, spune el, este convins că Adela Mărculescu a plecat împăcată.

„Uite că a învățat și ea să… moară. Dar s-a născut iar în veșnicie! Vorbeam des cu Adela Mărculescu despre trecerea noastră, care vine firesc, în lumea de dincolo. Știa că sunt și teolog. Și ne sfătuiam. Sunt sigur că a știut ce să facă. A fost mereu o femeie curajoasă și un suflet nobil.

Eu cred că, pentru astfel de personalități, care au motivat zeci de generații, milioane de români, ar trebui să se țină cel puțin o zi de doliu național. Așa e sănătos. Pentru memoria colectivă a neamului nostru’, a mai spus actorul pentru sursa citată

Adela Mărculescu s-a stins din viață pe 23 iulie. Trupul neînsuflețit al actriței va fi depus la Biserica Sfântul Gheorghe din București, unde admiratorii îi vor putea aduce un ultim omagiu, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu.