Cupa Mondială 2026. Cine este românca de la festivitatea de premiere, care a atras milioane de priviri. ”Mi-au transpirat și tremurat mâinile”

972

O româncă a atras milioane de priviri la festivitatea de premiere de la Cupa Mondială 2026! Tânăra a pășit pe gazon pentru a aduce unul dintre trofeele acordate după finala Spania-Argentina.

Cupa Mondială 2026. După finala Spania-Argentina, câștigată de europeni în prelungiri, pe gazonul impresionantului stadion din New Jersey a avut loc festivitatea de premiere, la care a participat și cel mai important reprezentant al țării gazdă – președintele american Donald Trump.

În cadrul ceremoniei, până la decernarea Cupei Mondiale, au fost acordate și alte distincții, inclusiv cel pentru ”Cel mai bun tânăr jucător” (Best Young Player) al competiției. Laureat – spaniolul Pau Cubarsi (19 ani), unul dintre cei mai constanți jucători ai naționalei iberice.

Trofeul acordat tânărului fotbalist spaniol a fost adus pe gazon de o româncă! Este vorba despre Nicoleta Atanase, stewardesă la Qatar Airways, ambasador al acestui brand și vedetă pe rețelele de socializare, unde postează constant despre experiența profesională, inclusiv escalele în marile orașe ale lumii. Într-una dintre fotografii, stewardesa apare în tricoul Barcelonei – echipa la care joacă Pau Cubarsi.

Tânăra româncă a postat pe rețelele de socializarea imagini de la festivitatea de premiere, mărturisind totodată că, din pricina emoțiilor, i-au ”transpirat și tremurat mâinile” când a apărut Donald Trump și când i-a văzut pe Leo Messi și Lamine Yamal – superstarurile Argentinei și Spaniei.

”Într-adevăr! Da, am fost pe scenă la World Cup 2026, la decernarea premiilor, dar am ținut trofeul de Best Young Player. Și da, am fost acolo. Și mulțumesc tuturor celor care mi-au scris în privat că m-ați văzut și celor care mi-au scris pe Instagram.

Am ajuns la hotel, am fost la cină cu colegii și mă voi demachia și trebuie să dorm puțin pentru că la 6 dimineața plecăm către aeroport și e deja 00:30. (…)

Așa emoții n-am avut în viața mea. Mi-au transpirat și tremurat mâinile cu trofeul acela în mână, mai ales când a intrat și Trump și când l-am văzut pe Messi și l-am văzut pe Lamine Yamal”, a mărturisit Nicoleta.

Românca mai spune că prezența la Cupa Mondială, în cadrul festivității de premiere, a fost ”cea mai faină experiență” din viața ei.

”Era atât de multă lume pe stadion, încercam să mă uit drept și să zâmbesc, că dacă mă uitam în mulțime și știam că este Shakira, David Beckham, actorul din ‘The Vampire Diaries’…

A fost foarte emoționant, atât de multă lume importantă, iar eu am decernat premiul. Eu! Da, cred că rămâne cea mai faină experiență din toată viața mea.

Nu m-am gândit vreodată că o să… Am acum trei zile pauză, trebuie să mă întorc la realitate și am plănuit să mă duc puțin acasă, în țară. Am nevoie de puțină pauză pentru că a fost superb”, a mai spus ea,