Nuntă mare în showbiz-ul românesc. Max Raileanu și George Popescu și-au unit destinele în Grecia. Imagini spectaculoase
Max Raileanu, devenit cunoscut în rândul publicului după apariția sa într-o competiție culinară televizată, și George Popescu, hairstylist recunoscut pentru talentul său, au făcut pasul cel mare în cadrul unei ceremonii impresionante organizate în Grecia, la Ktima Delmare Pantazara. Cei doi au decis să își sărbătorească povestea de dragoste într-o locație de vis, înconjurați de familie și de cei mai apropiați prieteni.
În apropierea mării, într-un decor rafinat, cu priveliști spectaculoase și o atmosferă caldă, Max Raileanu și George Popescu și-au unit destinele în prezența persoanelor dragi. Imaginile surprind emoția clipei, cei doi purtând ținute albe, cu peisajul mediteranean în fundal și o ceremonie în care fiecare element a fost pregătit cu mare atenție.
Printre invitați s-au aflat membrii familiei și prietenii apropiați ai cuplului, oamenii care le-au fost alături în toți acești ani și care au urmărit îndeaproape evoluția frumoasei lor povești de iubire.
Max Raileanu și George Popescu, o relație clădită pas cu pas
Fotograful care a imortalizat cele mai emoționante momente ale ceremoniei a publicat un mesaj plin de sensibilitate despre prietenia de lungă durată pe care o are cu George Popescu, dar și despre felul în care l-a întâlnit pentru prima dată pe Max.
„Pe George il cunoastem de aproape 17 ani.
Prima nunta pe care am fotografiat-o vreodata impreuna a venit prin recomandarea lui. Credem ca exista ceva tare frumos in prietenii care cred in visurile tale la fel de mult cum crezi si tu in ale lor.







We’ve come a long way together.”
Fotograful a mărturisit că a fost prezent în numeroase momente importante din viața lui George, încă din perioada în care acesta își căuta locul și direcția, până în clipa în care a devenit omul care este în prezent.
„Am fost martori la multe capitole din viata lui. La momentele in care inca isi cauta drumul. La cele in care incerca sa fie cine credea ca trebuie sa fie. Si, mai apoi, la momentul in care a inceput, incet-incet, sa fie exact cine este.”
George Popescu și Max Raileanu au ales să își continue viața împreună
Persoanele care îi cunosc îndeaproape spun că relația lor s-a construit în timp, cu răbdare, sinceritate și încredere. Fotograful și-a amintit și clipa în care George l-a întâlnit pe Max, observând imediat emoția pe care acesta o trăia.
„Am fost acolo si cand l-a cunoscut pe Max.
Ne amintim fluturii din stomac. Zambetul pe care nu si-l putea ascunde. Felul in care vorbea despre el. Genul acela de fericire care nu are nevoie de explicatii.”
Despre Max, fotograful afirmă că, într-un timp foarte scurt, acesta a ajuns să ocupe un loc special în sufletele tuturor celor apropiați lui George.
„Iar daca George ne-a facut sa-l indragim pe Max inainte sa-l cunoastem, Max ne-a facut sa-l iubim prin felul in care este. Bland, prezent, generos si mereu acolo pentru oamenii lui.”