Radu Miruță reacție dură la adresa Ucrainei după ce o dronă a explodat în Portul Constanța

89

Autoritățile din România se află din nou în stare de alertă, la doar o săptămână după incidentul în care o dronă a explodat pe acoperișul unui bloc din Galați. De această dată, o dronă maritimă despre care se spune că aparține Ucrainei s-a detonat în Portul Constanța, în apropierea companiei Oil Terminal.

Clipe tensionate au avut loc din nou pe teritoriul țării. O dronă navală, presupusă a fi ucraineană, a explodat în Portul Constanța, în zona sediului ARSVOM, foarte aproape de Oil Terminal. Potrivit informațiilor disponibile, nu au existat răniți, însă apar întrebări privind traseul dispozitivului încărcat cu explozibil, deoarece prezența sa în apropierea litoralului românesc nu era justificată.

Radu Miruță critică partea ucraineană

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că autoritățile din Ucraina au comunicat că au pierdut controlul asupra dronei abia în jurul orei 10:00, deși aceasta fusese observată încă de la ora 06:00. Oficialul român consideră că o informare mai rapidă și mai clară din partea Kievului ar fi fost necesară, întrucât situația putea avea consecințe extrem de grave.

„Împreună cu domnul Predoiu am solicitat să avem o videoconferință cu miniștrii de resort din Ucraina. În același timp, și pentru noi e mai ușor să reacționăm dacă ni se spune că s-a pierdut controlul unor drone și ar putea fi în apele noastre teritoriale. Cei de la Ministerul de Interne au mai multe detalii cu privire la cantitatea de explozibil.

Nu este în zona de supraveghere a armatei. e Garda de Coastă și Autoritatea Navală. pot fi observate drone metalice aflate la un metru, un metru și jumătate înălțime. După ce ne-au spus că sunt 4 drone, ne-au menționat și orele programate să explodeze. Am avut și o confirmare de la Paza de Coastă și de la Autoritatea Navală. Ucrainenii au anunțat la ora 10”, sunt declarațiile explozive făcute de Miruță într-o conferință de presă.

Ucraina a admis că drona detonată în Portul Constanța îi aparținea

Forțele Navale ucrainene au confirmat în mod oficial că aparatul care a explodat în Portul Constanța era al lor. Printr-un comunicat, reprezentanții Ucrainei au precizat că au pierdut controlul dronei și că, imediat după acel moment, au notificat armata română pentru a preveni producerea unui incident major.

Turiști scoși din zonele de pe litoral

Aproximativ 1.000 de persoane au fost evacuate din stațiunea Mamaia, de pe faleza Constanței și din alte localități de la malul mării, inclusiv din Costinești. Autoritățile au dispus măsuri suplimentare de protecție deoarece, pe lângă drona care a explodat la ora 10:30, alte trei drone maritime sunt căutate în continuare.

Nu a fost vorba despre o singură dronă, ci despre cinci

Prefectul județului Constanța a declarat pentru g4media.ro că, în dimineața zilei de 5 iunie 2026, în zona Mării Negre au fost identificate cinci drone. Una dintre acestea a explodat în Portul Constanța, alta s-a detonat pe teritoriul ucrainean, iar celelalte trei sunt încă căutate de echipele implicate în operațiune.

MApN atribuie responsabilitatea Autorității Navale

Ministerul Apărării Naționale a transmis că sarcina detectării dronei maritime care a explodat în port revenea Autorității Navale Române. Precizarea vine după ce numeroase persoane au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care dispozitivul a ajuns într-o zonă strategică fără să fie observat, având în vedere importanța și nivelul de securitate al Portului Constanța.

„Ministerul Apărării Naționale a fost informat vineri, 5 iunie, la ora 06.20, despre faptul că în Dana 78 din Portul Constanța a fost observată o dronă maritimă. Supravegherea traficului naval din Marea Neagră se află în responsabilitatea Autorității Navale Române”, se precizează în comunicatul transmis de MApN.