Cristian Pomohaci este cercetat şi pentru trafic de droguri. L-a ameninţat pe denunţător
Au apărut informații noi în dosarul lui Cristian Pomohaci. Fostul preot a fost adus din nou, vineri, în fața judecătorilor, de această dată fiind cercetat pentru trafic de droguri. Totul a pornit după ce anchetatorii au descoperit substanțe interzise în locuința sa.
Cu o zi înainte, după ce a aflat că va petrece 30 de zile în arest preventiv, interpretul de muzică populară a fost implicat într-un nou incident. Acesta a intervenit în prezența polițiștilor și chiar l-a amenințat pe denunțătorul din dosar, chiar sub privirile oamenilor legii.
În prezent se desfășoară verificări inclusiv la Inspectoratul de Poliție Județean Mureș. Între timp, anchetatorii au apelat la mașini speciale pentru numărarea banilor: în locuința lui Pomohaci a fost descoperită o avere impresionantă, de aproximativ 2 milioane de euro, sumă provenită inclusiv din contribuțiile credincioșilor.
Tribunalul Mureș a emis, vineri, un mandat de arestare pe numele fostului preot Cristian Pomohaci, într-un dosar aflat în instrumentarea DIICOT, în care acesta este acuzat de trafic de droguri. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul cântărețului de muzică populară, au fost găsite aproximativ 2 milioane de euro, în mai multe valute.
“Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Târgu Mureş în dosarul penal nr. 73/65/P/2026 (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului P.C.D., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.06.2026 şi până la data de 04.07.2026, inclusiv”, este decizia pronunţată, vineri, de Tribunalul Mureş în dosarul în care în faţa instanţei a fost prezentat Cristian Dorin Pomohaci.
Prin avocatul său, acesta le-a solicitat magistraților să dispună măsura arestului la domiciliu, a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune. Hotărârea Tribunalului Mureș poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Anchetatorii au verificat locuința acestuia din Târgu Mureș, dar și alte imobile aflate în proprietatea sa. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Pomohaci a fost prezent în timpul desfășurării perchezițiilor și a asistat la activitățile desfășurate de oamenii legii.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit cantități impresionante de bani păstrați în numerar. Sumele erau împărțite în mai multe valute, ceea ce a făcut necesară utilizarea unei mașini speciale pentru numărarea bancnotelor.
Descoperirea a atras imediat atenția publicului, mai ales prin dimensiunea averii găsite în locuințele fostului preot. Ce sume au găsit polițiștii în casa fostului preot
Potrivit informațiilor apărute după percheziții, anchetatorii au ridicat bani în opt valute diferite. Cea mai mare sumă era păstrată în moneda națională. În locuințele lui Cristian Pomohaci au fost găsiți nu mai puțin de 7.911.000 de lei.
Pe lângă acești bani, polițiștii au mai descoperit:
239.500 de euro; 10.400 de lire sterline; 10.470 de dolari canadieni; 3.630 de dolari americani; 1.240.000 de forinți; 1.000 de franci elvețieni; 350 de șecheli israelieni.
Calculată la cursurile valutare actuale, suma totală depășește 9,3 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,77 milioane de euro. Valoarea impresionantă a banilor găsiți a făcut ca anchetatorii să folosească echipamente speciale pentru inventarierea și verificarea numerarului.