Ursula Von der Leyen: “Războiul de agresiune al Rusiei a depășit încă o linie”
România se află în stare de alertă după ce o dronă militară rusească a lovit, în timpul nopții, un bloc cu 10 etaje din Galați. În urma impactului s-a produs o explozie vizibilă de la mare distanță, iar unul dintre apartamente a fost cuprins de flăcări. Două persoane au suferit răni.
Drona s-a prăbuşit, vineri, în jurul orei 02:00 dimineaţă, pe un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi, impactul fiind urmat de o explozie şi de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT pentru populaţie.
La faţa locului au fost mobilizate numeroase echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Poliţiei. Două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Potrivit ISU Galaţi, până la acest moment, nu au fost identificate alte drone. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din bloc.
Preşedinta Comisie Europene, Ursula von der Leyen, a publicat, vineri, un mesaj în care condamnă “depăşirea unei noi linii” în “războiul de agresiune al Rusiei” şi afirmă solidaritatea cu România.
“Războiul de agresiune al Rusiei a depășit încă o linie. O incursiune a unei drone rusești a lovit o zonă dens populată din România, rănind civili. Pe teritoriul UE. Suntem pe deplin solidari cu România și poporul său”, scrie Ursula von der Leyen.
Oficialul european anunţă şi creşterea presiunii asupra Rusiei.
“Pe măsură ce continuăm să ne consolidăm securitatea și descurajarea, în special la frontiera noastră de est, vom continua să creștem presiunea asupra Rusiei. Pregătim un al 21-lea pachet de sancțiuni”, anunţă Ursula von der Leyen.
Ministrul interimar de Externe al României, Oana Țoiu, a anunțat că România a informat aliații și Secretarul General NATO despre eveniment de la Galați și că MAE are confirmarea oficială că drona în cauză aparție Federației Ruse.
România a informat Aliaţii si Scretarul General al NATO asupra circumstantelor şi a solicitat măsuri pentru accelerarea transferului de capabilităţi anti-dronă în România.
”Federaţia Rusă continuă sa fie un stat agresor care duce un razboi ilegal cu implicaţii grave pentru securitatea regionala şi siguranta cetatenilor.
Federaţia Rusa poartă direct responsabilitatea pentru aceste acţiuni grave şi iresponsabile. România va acţiona cu fermitate maxima pentru creşterea presiunii internaţionale asupra Federaţiei Ruse în vederea unei încetări imediate şi cuprinzătoare a focului”, transmite MAE.
“Avem certitudine în acest moment că vorbim despre o dronă a Federației Ruse. Este inacceptabilă, nu doar încălcarea spațiului nostru aerian, ci și riscul pe care îl generează cetățenilor noștri. De aceea, cel puțin două elemente sunt extrem de importante. Pe de-o parte, creșterea presiunii asupra Federației Ruse și fermitatea răspunsului diplomatic la acest incident, cât și următoarele discuții în format aliat și în interiorul UE, pentru a ne asigura cu prioritate întărirea flancului estic.”
Întrebată dacă se impune activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, Oana Țoiu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această posibilitate și a anunțat că președintele Nicușor Dan va face un anunț pe această temă.
Articolul 4 din Tratatul NATO prevede că “părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia vreuneia dintre ele, este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricăreia dintre părți.”
“Este un incident de o gravitate majoră, președintele va reveni cu un anunț pe parcursul zilei de astăzi.”