Alertă ANM. Cod galben de furtuni violente, ploi torențiale și vânt puternic în nouă județe

4,790

Canicula care persistă deasupra continentului european aduce furtuni violente, averse abundente și căderi de grindină. ANM a transmis avertizări cod galben de vreme severă pentru nouă județe.

Condițiile meteo se modifică rapid în mai multe regiuni ale țării, iar specialiștii avertizează că urmează ore complicate pentru mulți locuitori.

Administrația Națională de Meteorologie a emis alerta Cod galben pentru rafale intense de vânt, vijelii și ploi abundente. Primele manifestări extreme sunt prognozate marți în zona Moldovei.

COD GALBEN

O avertizare Cod galben pentru instabilitate atmosferică accentuată, va fi activă miercuri între orele 12.00 și 23.00, în județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui.

„Începând din a doua parte a zilei de miercuri (27 mai), în Maramureș, nordul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Moldovei se vor semnala perioade cu instabilitate atmosferică manifestată prin intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50…70 kilometri pe oră și izolat de peste 80 kilometri pe oră, ploi torențiale, descărcări electrice și, pe alocuri, grindină de dimensiuni mici și medii.

În intervale scurte de timp (1…3 ore), cantitățile de apă vor ajunge local la 15…25 l/mp”, au anunțat meteorologii.

COD : GALBEN

Intervalul : 28 mai, ora 08 – 28 mai, ora 21
Zonele afectate : Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de vest a Olteniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei
Fenomene : intensificări ale vântului

Pe parcursul zilei de joi (28 mai) vântul va avea intensificări în Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de vest a Olteniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h. În Carpații Meridionali și Occidentali local vor fi rafale de 70….90 km/h.

În zona Capitalei, marți vremea se va menține frumoasă și călduroasă. Cerul va fi în mare parte senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, apropiată de cea înregistrată în ziua precedentă, se va situa între 29 și 30 de grade.

Miercuri, vremea va rămâne în general frumoasă și în continuare caldă. Cerul se va menține mai mult senin, iar vântul va avea intensitate slabă și moderată. Temperatura maximă va ajunge la 30…31 de grade.