John Travolta, o viață marcată de tragedii. Iubita din tinerețe, mama și soția au murit de cancer la sân, iar fiul lui cel mare s-a stins la doar 16 ani
John Travolta s-a născut pe 18 februarie 1954 și a ajuns unul dintre cei mai apreciați și înstăriți actori de la Hollywood. Aparițiile sale din Grease, Look Who’s Talking, Carrie sau Pulp Fiction au rămas memorabile. Totuși, în afara camerelor de filmat, viața nu i-a oferit prea multă liniște. Actorul a trecut prin numeroase momente dramatice, iar suferința și-a pus puternic amprenta asupra existenței sale.
Mai multe persoane extrem de importante pentru John Travolta au murit de-a lungul anilor, lăsând în urmă un gol imens. Femeile care au avut un rol esențial în viața lui au pierit răpuse de cancer, printre ele aflându-se și actrițele Olivia Newton-John și Kirstie Alley, partenerele sale din filme celebre, de care era foarte apropiat.
Prima mare iubire a lui John Travolta s-a stins în anul 1977
La începutul carierei sale la Hollywood, John Travolta a fost distribuit în producția „The Boy in the Plastic Bubble”. Acolo a cunoscut-o pe Diana Hyland, colega sa de platou, mai mare cu 18 ani decât el, care interpreta rolul mamei sale în film. Între cei doi s-a legat rapid o poveste de dragoste, iar actorul era profund îndrăgostit de ea. După mai bine de un an de relație, Diana Hyland a murit în 1977, la 41 de ani, din cauza cancerului de sân.
„Nu am mai simțit niciodată o iubire atât de puternică pentru cineva”, mărturisea Travolta într-un interviu acordat revistei People, la puțin timp după pierderea actriței. „Din clipa în care am văzut-o, am fost fascinat de ea. Pe platourile de filmare eram de nedespărțit și vorbeam fără oprire. După o lună am devenit un cuplu”, spunea actorul. El povestea și că își făceau planuri serioase de viitor. „Ne aleseserăm deja o casă și voiam să ne mutăm împreună după terminarea filmărilor. Dacă ar mai fi trăit, aproape sigur ne-am fi căsătorit”.
La scurt timp după aceea, și mama actorului a murit din aceeași cauză
Nu după mult timp, mama lui John Travolta a primit și ea același diagnostic crunt. Cunoscând cât de tare suferise fiul ei după moartea Dianei, Helen Travolta a ales să țină ascunsă lupta cu boala. Aproximativ doi ani după pierderea iubitei sale, actorul și-a pierdut și mama.
Jett, fiul lui John Travolta, a murit la doar 16 ani
Necazurile din viața actorului au continuat să apară. În ianuarie 2009, John Travolta a trecut prin una dintre cele mai cumplite tragedii. Fiul său cel mare, Jett, pe care îl avea împreună cu soția sa, Kelly Preston, s-a stins din viață la numai 16 ani. Băiatul fusese diagnosticat încă de la vârsta de doi ani cu boala Kawasaki.
Boala Kawasaki, cunoscută și sub denumirea de sindrom limfo-cutaneo-mucos, este o afecțiune autoimună care provoacă inflamarea vaselor de sânge mici și medii din corp. Aceasta afectează în special copiii și apare deseori după infecții virale. Printre simptome se numără febra, adenopatiile și conjunctivita. În plus, Jett suferea și de autism, dar și de astm.
În timpul unei vacanțe petrecute de familie în Bahamas, în 2009, Jett a făcut o criză în baie și s-a lovit de cadă, potrivit CBS News. John Travolta a încercat disperat să-l resusciteze până la sosirea echipajelor medicale, însă eforturile sale nu au avut rezultat.
„Suntem distruși că timpul petrecut cu el a fost atât de scurt. Vom păstra fiecare clipă în suflet pentru tot restul vieții”, declarau atunci, profund îndurerați, John Travolta și Kelly Preston.
În 2022, chiar în ziua în care Jett ar fi împlinit 30 de ani, tatăl său i-a dedicat un mesaj emoționant pe Instagram.
Alături de o fotografie alb-negru în care apăreau împreună, actorul a scris: „Dragul meu Jetty, îmi lipsești mai mult decât pot exprima în cuvinte. Mă gândesc la tine în fiecare zi. La mulți ani! Cu dragoste, tatăl tău”.
Kelly Preston, soția lui John Travolta, a pierdut lupta cu cancerul de sân
În anul 2020, actorul a fost nevoit să facă un nou anunț devastator. Soția sa, Kelly Preston, s-a stins din viață pe 12 iulie, la vârsta de 57 de ani. „Cu o durere imensă în suflet vă anunț că minunata mea soție, Kelly, a pierdut lupta de doi ani cu cancerul de sân. Îmi voi dedica timpul copiilor mei, care tocmai și-au pierdut mama, așa că vă rog să ne înțelegeți dacă vom lipsi o perioadă. Să știți însă că voi simți susținerea și dragostea voastră în lunile ce urmează, în timp ce vom încerca să ne vindecăm”, transmitea John Travolta atunci. Cei doi erau căsătoriți încă din 1991.
John Travolta își dedică acum viața celor doi copii ai săi, Ella și Benjamin
După moartea fiului său cel mare și a soției sale, John Travolta și-a concentrat toată atenția și afecțiunea asupra celorlalți doi copii pe care îi are cu Kelly Preston.
Ella Bleu Travolta s-a născut în aprilie 2000, în locuința familiei din Los Angeles. Ea a moștenit pasiunea părinților pentru lumea artistică. Tânăra a jucat atât în producții proprii, cât și alături de celebrul ei tată. În plus, este atrasă și de muzică, lansând o melodie în ianuarie 2023, dar și de modeling.
„Este un om aparte. Elegantă, generoasă, echilibrată și foarte frumoasă. Nu știu exact cum a devenit așa și nu-mi asum niciun merit, în afară de faptul că o iubesc enorm”, declara Travolta în 2019 despre fiica lui.



În 2010, Kelly Preston l-a adus pe lume pe mezinul familiei, Benjamin Travolta. Părinții îl considerau un adevărat miracol și spuneau că venirea lui a adus din nou lumină și speranță în casa lor.
Într-un interviu acordat emisiunii Good Morning America, John Travolta mărturisea: „Fără îndoială, venirea pe lume a micuțului Ben ne-a ajutat să ne ridicăm după o pierdere atât de mare”.