Alexandra Căpitănescu a făcut spectacol în finala Eurovision! Cum au fost reacțiile din sală
Finala Eurovision 2026 are loc în această seară, 16 mai 2026, iar România este reprezentată de Alexandra Căpitănescu, artista care urcă pe scenă cu melodia „Choke Me”.
România traversează una dintre cele mai încărcate emoțional seri din istoria participărilor sale la Eurovision. După patru ediții în care nu a reușit să ajungă în marea finală, țara noastră revine în centrul atenției, iar toate speranțele publicului se îndreaptă acum spre Alexandra Căpitănescu și piesa „Choke Me”, moment care a stârnit reacții puternice încă din semifinala desfășurată joi la Viena.
Evoluția României la Eurovision a fost apreciată, însă artista a părut ușor lipsită de energie, mai ales că reacțiile din sală nu au fost atât de puternice precum se așteptau fanii. Alexandra pare mai obosită decât în semifinală, dar susținătorii continuă să creadă în șansele ei. Alături de România au mai urcat pe scenă Norvegia și Austria, reprezentanta țării gazdă încheind practic concursul.
Finlanda, Polonia, Lituania, Suedia, Cipru și Italia au oferit și ele momente spectaculoase pe scena Eurovision. România urma să apară din clipă în clipă, iar emoțiile au crescut enorm pentru cei care urmăreau competiția din fața televizoarelor. Toată țara aștepta cu sufletul la gură prestația Alexandrei Căpitănescu.
Bulgaria, Croația, Regatul Unit, Franța și Moldova au continuat spectacolul serii. Artistul moldovean Satoshi a adus un val uriaș de energie pe scenă, iar momentul vecinilor de peste Prut a impresionat atât publicul din arenă, cât și telespectatorii. Sala din Viena a reacționat extraordinar, prestația Moldovei fiind una dintre cele mai aplaudate ale serii.
Grecia, Ucraina, Australia, Serbia, Malta și Cehia și-au demonstrat la rândul lor forța artistică. Serbia a impresionat printr-o piesă rock explozivă, considerată de mulți unul dintre cele mai intense momente ale celui de-al doilea segment al finalei. Grecia s-a remarcat din nou printr-un show spectaculos, iar melodia „Ferto” a fost cântată la unison de publicul prezent în sală.
Danemarca, Germania, Israel, Belgia și Albania au fost primele cinci țări care au intrat în concurs. Spre deosebire de semifinală, reprezentantul Israelului a fost întâmpinat cu mai puține huiduieli, semn că organizatorii au încercat să reducă tensiunile și să evite transformarea competiției într-o dispută politică, în contextul conflictelor asociate țării în ultimii ani.
„Choke Me” a atras atenția fanilor Eurovision încă din perioada repetițiilor oficiale. Numeroși admiratori ai concursului au lăudat atât calitățile vocale ale Alexandrei, cât și conceptul artistic pregătit pentru scena de la Viena. În timpul finalei, România a mizat pe un mix între sensibilitate și forță scenică, iar artista a avut o apariție sigură, menținându-și vocea stabilă pe tot parcursul prestației.
Reprezentanta României a intrat în concurs cu numărul 24, aproape de finalul spectacolului, poziție considerată avantajoasă de mulți dintre fanii Eurovision. Publicul din arenă a reacționat încă din primele secunde ale piesei „Choke Me”, iar atmosfera s-a schimbat vizibil pe durata momentului României. Jocurile de lumini, efectele vizuale și coregrafia au captat imediat atenția celor prezenți.
Fanii Eurovision au observat rapid și modificările făcute comparativ cu semifinala. Unghiurile de filmare, luminile și anumite detalii ale coregrafiei au fost ajustate special pentru marea finală. Pe rețelele sociale au început imediat să apară reacții din partea publicului internațional.
Mulți au spus că România a oferit unul dintre cele mai memorabile momente ale întregii seri. În ultimele zile, Alexandra Căpitănescu fusese văzută de numeroși fani drept una dintre favoritele publicului pentru un loc important în clasamentul final.