România s-a calificat în finala Eurovision 2026! Alexandra Căpitănescu apariție spectaculoasă pe scena din Viena

563

România a obținut joi seară calificarea în finala Eurovision 2026, programată pentru sâmbătă. Reprezentanta țării, Alexandra Căpitănescu, a evoluat pe scena din Viena în cadrul celei de-a doua semifinale a competiției, iar în urma voturilor au fost alese alte 10 state din totalul celor 15 participante.

Cu melodia „Choke Me”, Alexandra Căpitănescu a oferit un show energic și spectaculos, fiind aclamată de publicul prezent în sală.

Zece state, printre care și România, au obținut calificarea în finala Eurovision după semifinala desfășurată joi, în timp ce alte cinci participante au părăsit concursul în urma voturilor acordate de spectatori și de juriile naționale.

Țările care vor participa în Marea Finală Eurovision 2026 sunt:

Bulgaria
Ucraina
Norvegia
Australia
România
Malta
Cipru
Albania
Danemarca
Cehia

România la Eurovision 2026: revenire după doi ani de absență

Pentru România, ediția Eurovision 2026 marchează o revenire importantă. Țara noastră nu a participat la concurs în anii 2024 și 2025, perioadă în care TVR a invocat probleme financiare și nevoia unei reorganizări interne a proiectului. Întoarcerea are loc la cea de-a 70-a ediție a competiției, organizată la Viena, în Austria, după ce artistul JJ a câștigat trofeul în 2025 cu melodia „Wasted Love”.

Eurovision Song Contest 2026 aduce împreună 35 de țări sub sloganul „United by Music”. Evenimentul este organizat în trei seri: prima semifinală a avut loc pe 12 mai, cea de-a doua joi, 14 mai, iar finala este programată sâmbătă, 16 mai. Toate spectacolele se desfășoară la Wiener Stadthalle, arena din capitala Austriei care poate găzdui aproximativ 20.000 de spectatori.

Cine este Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României

Alexandra Căpitănescu, artista care reprezintă România, a câștigat Selecția Națională Eurovision 2026 organizată de TVR în luna martie. Piesa „Choke Me” a primit 82 de puncte din partea juriului de specialitate, rezultat care i-a asigurat participarea pe scena concursului european.

La doar 22 de ani, Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută publicului în 2023, când a câștigat sezonul 11 al emisiunii „Vocea României”, făcând parte din echipa lui Tudor Chirilă.

Pe lângă activitatea artistică, Alexandra are și un parcurs academic neobișnuit pentru un muzician. Ea a absolvit Facultatea de Fizică și urmează în prezent un master în fizică medicală la București.

Cântăreața este pasionată de știință, istorie, geografie și artă, iar profilul său aparte a atras atenția presei internaționale încă din momentul în care a fost anunțată participarea sa la Eurovision.

Melodia „Choke Me”, cu care Alexandra Căpitănescu reprezintă România la Eurovision 2026, îmbină influențe de rock alternativ, pop dark și nu-metal, fiind considerată una dintre cele mai atipice propuneri trimise de România pe scena europeană în ultimii ani.

Titlul piesei a provocat numeroase reacții în presa internațională. Unele publicații britanice au cerut chiar eliminarea melodiei din concurs, motivând că versurile ar putea fi interpretate ca având conotații violente. Alexandra Căpitănescu a negat aceste acuzații și a explicat că piesa vorbește metaforic despre presiunea emoțională, anxietate și sentimentul de sufocare interioară, nu despre violență fizică.

„Titlul nu trebuie interpretat literal. El exprimă senzația de a fi copleșit de propriile temeri, gânduri sau de presiunea venită din exterior. Piesa transmite un mesaj despre conștientizare și depășirea dificultăților”, a declarat artista în comunicările oficiale ale TVR.

Pentru a clarifica mesajul melodiei, Alexandra a lansat și o variantă piano a piesei, menită să scoată în evidență partea emoțională a compoziției și ideea că iubirea ar trebui să fie singurul exces acceptat în viață.

Controversa a contribuit însă la creșterea notorietății României în competiție, iar imaginile din timpul repetițiilor și prestațiilor live ale Alexandrei au adunat milioane de vizualizări pe rețelele sociale și pe platformele dedicate Eurovision.