Mircea Badea cu ochii în lacrimi în emisiunea lui Denise Rifai: ”Băiatul acela nu mai printre noi!”

1,756

Prezent în cadrul emisiunii „Furnicuțele” de la Antena 1, Mircea Badea, cunoscut de ani buni publicului din televiziune, a vorbit și despre fiul său, Vlăduț, dar și despre felul în care apariția acestuia i-a schimbat complet viața. Moderatorul a mărturisit că băiatul lui reprezintă motivul pentru care încă merge înainte, iar emoția din privirea sa a fost greu de trecut cu vederea.

În platoul emisiunii a fost prezentă și sora lui, revenită recent în România după o perioadă îndelungată petrecută în Italia, care a vorbit despre Mircea așa cum îl cunoaște doar familia, încă din copilărie.

”Cât din Mircea Badea este personaj și cât ești tu în această emisiune pe care o realizezi?”, l-a întrebat Denise Rifai. ”Dacă mă întrebi dacă în emisiune sunt diferit față de cum sunt când mă duc, nu știu, la spălătorie auto, evaluarea mea e că nu (nu sunt diferit – n. red.).

”Dacă viața ta era o emisiune, ce titlu i-ai da?”, a continuat seria întrebărilor Denise Rifai. ”Greu de ucis”, a replicat imediat Mircea Badea. ”De ce?”, a insistat moderatoarea emisiunii. ”Greu de ucis pentru că nu am încotro, chiar nu am încotro”, a spus Mircea Badea.

Aceasta a spus că reușește să transforme momentele incomode în glume și să iasă elegant din situațiile delicate, lucru care, după cum a recunoscut chiar ea, i se întâmplă destul de des.

Mai târziu, conversația s-a mutat spre Vlăduț. „Cum te-a schimbat Vlăduț, în afară de faptul că te-a făcut mai tolerant?”, a fost întrebarea adresată de Denise Rifai. Atunci, Mircea Badea a încercat să descrie etapa în care se află acum în viață. El a explicat că, din momentul în care a devenit tată, nu mai este omul pe care telespectatorii îl vedeau în trecut la televizor.

”Băiatul ăla pe care l-ați tot arătat până acum (el, în diferite momente ale vieții, în tinerețe – n red.) nu mai e printre noi. Băiatul ăla a murit demult! Ăsta pe care l-ați tot arătat. Nu mai e printre noi, l-am pierdut. Pe mine cumva m-a renăscut, în sensul în care eu cu el am treabă! Eu, pe planeta asta, asta e treaba mea! Cam de asta mai sunt, cumva, pe aici. El e motivul pentru care sunt Greu de ucis, partea a 15-a!”, a spus vizibil emoționat omul de televiziune.

Naty Badea, despre fratele și omul Mircea Badea

Sora lui Mircea Badea a fost și ea invitată în cadrul emisiunii și a făcut câteva dezvăluiri surprinzătoare despre fratele ei, așa cum îl știe doar familia.

Mircea Badea și sora sa, Naty, au păstrat mereu o relație apropiată și împărtășesc aceeași pasiune pentru televiziune. Chiar dacă acum programul lor este împărțit între muncă și viața de acasă, amintirile din copilărie au rămas la fel de vii.

Dincolo de camerele de filmat și aparițiile publice, Mircea Badea se bucură de o familie unită și de oameni care îi sunt aproape și îl apreciază. Printre aceștia se numără și Naty Badea.

Naty Badea a vorbit deschis despre legătura pe care o are cu fratele său și a spus că îl admiră din multe puncte de vedere. Jurnalista a explicat și care sunt lucrurile pe care le apreciază cel mai mult la el.

”Este un om foarte bun și generos și foarte loial. Cred că este cel mai corect om pe care l-am cunoscut în viața mea. Este foarte diferit față de cum îl percepe lumea. Este un tip foarte inteligent, care înțelege foarte multe situații în complexitate. Foarte sensibil”, a declarat Naty Badea despre celebrul și pe alocuri controversatul său frate.

Încă din copilărie, Mircea Badea și sora lui au funcționat ca o adevărată echipă, mai ales atunci când apăreau situații dificile. Naty a povestit că de multe ori s-au protejat reciproc și s-au ajutat să iasă din diverse încurcături.

”Mai făceam și noi diverse lucruri. Toată lumea a spart o vază în copilărie, am încercat să o refacem din bucăți, era vaza preferată”, a povestit Naty Badea.

Mircea Badea, fără tricou în timpul emisiunii

Atmosfera din platou s-a schimbat complet în momentul în care lui Mircea Badea și lui Oase li s-a propus să participe la o provocare și să intre fiecare într-o cadă plină cu gheață. Dacă la început moderatorul purta un costum elegant, ulterior acesta a apărut doar într-un prosop, iar mai târziu a rămas îmbrăcat în pantaloni scurți.

Împreună cu Oase, prezentatorul a intrat în apa cu gheață și a participat la un joc de cuvinte. Denise Rifai le-a pus la încercare imaginația și viteza de reacție, provocându-i să răspundă rapid, chiar și într-o situație deloc confortabilă. Regulile au fost simple: fiecare trebuia să spună un cuvânt care începea cu litera indicată de prezentatoare.

La finalul probei, Mircea Badea a fost declarat câștigătorul jocului, după ce a reușit să ofere cele mai multe răspunsuri corecte.