Adela Popescu si Radu Valcan, imagini de vis din casa Mihaelei Radulescu de la Monaco. Vila arata spectaculos

241

Adela Popescu și Radu Vâlcan au ales din nou o escapadă în doi, de această dată pe Riviera Franceză. Cei doi au profitat de câteva zile libere pentru a pleca într-o vacanță planificată în ultimul moment, dar încărcată de momente speciale. Întâlnirea cu Mihaela Rădulescu a fost o surpriză frumoasă.

​Adela a explicat pe rețelele sociale că decizia a fost luată rapid, în doar două zile, alegând destinația inclusiv în funcție de compania aeriană. Vedeta a transmis și un mesaj personal despre relația cu soțul ei, subliniind importanța timpului petrecut împreună.

„Escapadele în doi mie îmi spun că noi doi SUNTEM BINE. Factorii externi ne mai încurcă, dar pleci câteva zile și îți reamintești că nu te mai enervează nimic la celălalt”, a scris Adela, adăugând că partenerul ei rămâne persoana alături de care „vede lumea cu cea mai frumoasă liniște”.

Întâlnire surpriză în avion 
Un detaliu inedit al călătoriei a fost întâlnirea din avion cu Mihaela Rădulescu, care a devenit rapid un adevărat ghid pentru ultimele două zile petrecute la Monaco.

Adela a descris momentul drept o „întâmplare minunată”.

Vizita la casa din Monaco și atmosfera relaxată

Odată ajunși în Monaco, Adela și Radu au fost primiți în locuința Mihaelei Rădulescu, unde au petrecut timp pe terasa cu vedere spectaculoasă la Marea Mediterană. Vizita a inclus cafea, discuții și un tur al casei, urmat de o cină în oraș alături de prietena apropiată a Mihaelei Rădulescu, Jessica Stockmann.

Adela a descris experiența drept una „de lux”, cu un „affogato coffee la nivel de ligă a campionilor”, preparat chiar de gazdă.

Gluma Mihaelei Rădulescu 

Mihaela Rădulescu a oferit și ea un comentariu pe pagina de socializare, spunând: „Mi s-a promis un Șușani și niște ouă de țară, contra Monaco by me”, amintind de casa Adelei Popescu de la țară. 

Prietenie, relaxare și mesaje pentru fani
Adela Popescu a ținut să transmită și un mesaj pentru cei care o urmăresc, precizând că Mihaela Rădulescu este „bine și va fi și mai bine”, subliniind starea pozitivă a vedetei. 

„Esti frumoasă, generoasă și puternică @mihaelaradulescuschwartzenberg. Combinație atât de rar întâlnită astăzi. Și faci și un affogato coffee la nivel de liga campionilor.”, a scris Adela Popescu. 

Mihaela Rădulescu, la rândul ei, i-a răspuns printr-o postare: