Viorel Cataramă îi solicită demisia lui Ilie Bolojan: “Ai mai mulți oameni care semnează să pleci decât ai invitați la o nuntă în Bihor”
Omul de afaceri liberal Viorel Cataramă solicită mod public retragerea lui Ilie Bolojan din funcția de premier, dar și din poziția de lider al PNL. Mesajul a fost făcut printr-o scrisoare deschisă publicată pe Facebook, pe fondul tensiunilor politice provocate de moțiunea de cenzură.
Cataramă consideră că actualul prim-ministru a ajuns într-o poziție complicată după ce mai multe formațiuni s-au coalizat împotriva lui în Parlament.
De ce îi solicită Viorel Cataramă demisia lui Ilie Bolojan
În declarația sa, omul de afaceri spune că numărul semnăturilor adunate pentru moțiunea de cenzură reprezintă un indiciu clar că Executivul nu mai are sprijin.
Cataramă a ridiculizat poziția lui Bolojan, susținând că este principalul responsabil pentru apropierea politică dintre PSD și AUR, relație care, evident, pune în mare dificultate întreg PNL.
“Dragă coleg Ilie Bolojan
Am văzut că s-au strâns deja 254 de semnături pentru moțiunea de cenzură. Felicitări, am reușit performanța să unim PSD și AUR într-un singur gând! Record absolut, bravo! Asta nu mai e opoziție, e cor național. Lipsesc doar fanfara și un buchet de flori la ușă. Acum, fiindcă e clar că trenul a plecat și peronul e gol, s-ar impune un gest elegant și anume demisia. Din funcția de PM cât și cea de președinte PNL!
Cum se spune: când ai mai mulți oameni care semnează să pleci decât ai invitați la o nuntă medie în Bihor, e un semn de la univers!
Să fim deștepți. Să nu mai așteptăm spectacolul cu dezbateri, vot și numărătoare dramatică. Să fim gentlemani. Economisim timp, nervi și, mai ales, nu mai pierdem timp degeaba – că România oricum n-are prea mult de pierdut în momentul ăsta. Omul care a tăiat din cheltuieli, care a zis că România nu-și permite risipă, ei bine, nu-și permite nici luxul de a a urmări două săptămâni cum este dat jos cu încetinitorul”
„Sună ca un win-win, nu? Un gest elegant. Să luăm haina din cuier, să închidem ușa cu grijă – ca oameni ordonați – și să lasăm țara să meargă mai departe.
Cu respect și un pic de milă față de partid și popor
Un român care vrea să vadă odată mișcare înainte, nu doar scaune care se rotesc.”, a încheiat Viorel Cataramă mesajul.
Afirmațiile lui Cataramă apar într-un context tensionat pe scena politică, în care opoziția încearcă să adune suficiente voturi pentru demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Omul de afaceri consideră că demisia ar fi o variantă mai rapidă și mai elegantă decât un vot în Parlament, evitând astfel o perioadă lungă de incertitudine politică.