Ramona Olaru prima reacție după despărțirea de Steve Ant

292

Povestea de dragoste dintre Ramona Olaru și Steve Ant ar fi ajuns la final. Deși păreau extrem de fericiți, iar fanii sperau că vedeta de la „Neatza” și-a găsit în sfârșit liniștea, totul pare să se fi întâmplat brusc, după vacanța în Tenerife petrecută împreună.

Ramona Olaru a avut o primă reacție vizavi de această situație, timp în care Steve Ant a făcut și el un gest surprinzător față de jurnaliști.

Relația dintre Ramona Olaru și Steve Ant, care părea la început promițătoare și discretă, ar fi ajuns la final după doar câteva luni. De Paște, Ramona Olaru și Steve Ant au fost într-o vacanță în Tenerife, moment care a întărit convingerea fanilor că relația lor evoluează într-o direcție serioasă.Cei doi s-au afișat în această perioadă în ipostaze din ce în ce mai tandre, însă în ultimele zile acest lucru a lipsit cu desăvârșire.

Ramona Olaru preferă să păstreze discreția privind relația cu Steve Ant și evită să comenteze zvonul despărțirii.Ea a mărturisit că nu are motive să își expună viața personală și nu consideră că ar trebui să vorbească despre relația cu Steve.

“Nu vreau să vorbesc despre asta, de ce să vorbesc despre viața mea personală. Nu vreau să vorbesc despre acest subiect! Apreciez. Nu vreau să vorbesc despre acest subiect deloc, despre mine și Steve”, a spus Ramona Olaru.

Steve Ant, bărbatul cu care s-a iubit Ramona Olaru are 30 de ani de ani și este grec, iar în urmă cu patru ani a participat la Românii au Talent, sezonul 12. Cântărețul locuiește în România de șase ani.

“Stefanos aka Steve Ant, am 26 de ani, am venit din Grecia, sunt grec și m-am mutat acum doi ani în România. Am fost și eu îndrăgostit de o fată și slavă Domnului că am fost îndrăgostit pentru că așa am învățat să vorbesc română. Fata nu vorbea prea bine engleză și vorbea cu mine doar în română.

Am încercat și eu să vorbesc în română și așa am învățat. Visul meu este să folosesc muzica ca bilet să călătoresc în toată lumea și să fac concerte”, a povestit Steve.

Marele vis al lui Steve, la vremea aceea, era să cânte și să aibă concerte în toată lumea, iar dacă s-ar putea, să se lanseze chiar în România.

“Am avut oferte să cânt la niște evenimente. Am venit, am făcut niște bănuți și am văzut că pot să fac ceva în România și m-am mutat aici. Dar m-am mutat exact în momentul în care a venit pandemia. Am stat 3-4 luni și m-am întors în Grecia.

Am stat acolo 6-7 luni ca să fac bani și să vin înapoi. Am venit a doua dată, la fel, restaurante închise, am plecat din nou în Grecia, iar acum sunt pentru a treia oară în România și ultima dată. Dacă nu merge cu cântatul mă întorc în Grecia’, a mai spus Steve Ant.