PSD va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului lui Ilie Bolojan
PSD va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului lui Ilie Bolojan, au transmis surse politice.
Ca să răstoarne Guvernul, PSD ar avea nevoie și de vorturile celor de la AUR și de sprijinul altor parlamentari dispuși să voteze moțiunea de cenzură.
George Simion a transmis într-o conferință de presă că AUR va vota eventuale moțiuni de cenzură.
Pe de altă parte, preşedintele Nicuşor Dan a apreciat luni că scenariul unei moţiuni de cenzură nu este unul foarte apropiat. “Nu cred că suntem foarte aproape de moţiune de cenzură”, a spus el, în cadrul unei conferinţe de presă.
Liderul senatorilor PSD: Depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat luni că dacă premierul Ilie Bolojan nu va ţine cont că Guvernul şi-a pierdut majoritatea şi nu poate funcţiona fără o majoritate parlamentară, depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil.
“Astăzi, Partidul Social Democrat va lua decizia. Este previzibilă. (…) Dacă domnul prim-ministru Ilie Bolojan nu va ţine cont de faptul că acest guvern şi-a pierdut majoritatea şi nu poate funcţiona fără o majoritate parlamentară, noi excludem, a spus-o preşedintele Grindeanu, excludem susţinerea unui guvern minoritar. Ca atare, depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD e un fapt posibil”, a afirmat Daniel Zamfir la Parlament, potrivit Agerpres.
Social-democraţii nu aşteaptă o mână de ajutor din partea şefului statului.
“Nu este vorba de o mână de ajutor, sunt convins că preşedinte Nicuşor Dan, după ce va constata că această coaliţie şi-a pierdut majoritatea parlamentară, practic Guvernul ar deveni în nefuncţional, însuşi preşedintele a spus că nu doreşte şi nu va încuraja un guvern minoritar, după consultările de la Cotroceni cred că acolo se poate degaja o soluţie ca actuala majoritate parlamentară să poată continua guvernarea, dar fără Ilie Bolojan”, a subliniat el.
Potrivit acestuia, Ilie Bolojan, dacă este un om politic responsabil şi constată că nu mai are susţinere parlamentară şi un guvern minoritar nu poate funcţiona, ar trebui să-şi dea demisia pentru a scurta perioada de criză.
“Adevărata criză este momentul în care un guvern fără sprijin politic vrea să continue în Parlament. Dacă te agăţi de scaun, domnule prim-ministru, într-adevăr vei accentua criza politică. Partidul Social Democrat doreşte să scurteze cât mai rapid această criză şi în eventualitatea în care nu va înţelege, evident, vom depune rapid o moţiune de centură. (…) Suntem pregătiţi în cel mai scurt timp posibil să plece de la guvernare un guvern care nu mai are sprijin politic”, a mai spus Daniel Zamfir.
Întrebat în legătură cu moţiunea de cenzură anunţată de AUR pentru 13 mai, Zamfir a răspuns: “Eu cred că este foarte târziu şi nu mai poate rămâne în funcţiune un guvern interimar până pe 13 mai”.
Reacția premierului
Premierul Ilie Bolojan, susţine că, în cazul în care social-democraţii se vor retrage de la guvernare, va dispune înlocuirea oamenilor propuşi de PSD în funcţii guvernamentale.
În plus, el spune că guvernul pe care îl conduce îşi va menţine mandatul până ce va fi demis printr-o moţiune de cenzură în Parlament.
„Vom proceda conform prevederilor constituţionale. Cât timp guvernul nu este demis de către Parlament, printr-o moţiune de cenzură, el va funcţiona în termenele care sunt prevăzute de Constituţie. Acesta este un act de responsabilitate pentru ţara noastră, practic, nu o agăţare de funcţie, pentru că, v-am spus, dacă ar fi nişte soluţii la această criză, dacă dacă am vedea nişte propuneri, nu doar declaraţii generale, ce nu s-a făcut bine, ce se poate face, dar nu propuneri care n-au niciun fundament financiar în spate, pentru că asta le ştie toată lumea. Nu ne mai putem permite să facem acest lucru. De asemenea, am mai spus, mai e un motiv pentru care sunt toate tensiunile pe care le vedem, ţine de un deranj pe care în calitate de premier l-am generat. Gândiţi-vă că, indiferent de câte taxe aduni, indiferent câte economii faci, dacă nu astupi nişte găuri, dacă nu elimini nişte pierderi cronice, n-ai făcut nimic şi am învăţat asta din cei 20 de ani de administraţie”, a mai spus liderul PNL.