Giorgia Meloni anunță că Italia își suspendă acordul de apărare cu Israelul.

823

Premierul italian Giorgia Meloni a anunțat marți că guvernul său a decis să suspende reînnoirea automată a acordului de apărare dintre Italia și Israel, având în vedere conflictele în curs din Orientul Mijlociu, relatează Reuters, AFP și Ansa.

“Având în vedere situația actuală, guvernul a decis să suspende reînnoirea automată a acordului de apărare cu Israelul”, a declarat Giorgia Meloni, pe marginea unei vizite la Verona, în nordul Italiei, citată de agențiile de presă italiene Ansa și AGI.

O sursă diplomatică italiană a confirmat pentru AFP că acordul a fost suspendat, precizând că “ar fi fost dificil din punct de vedere politic să fie menținut”. Ratificat în 2006 și reînnoit tacit la fiecare cinci ani, acordul de apărare dintre Italia și Israel urma să expire săptămâna aceasta.

Giorgia Meloni a calificat drept „inacceptabile” criticile lui Trump la adresa Papei: „Este normal să pledeze pentru pace”. A criticat dur declarațiile lui Donald Trump.

Reacția vine după ce fostul președinte american l-a catalogat pe suveranul pontif drept „catastrofal în politică externă” din cauza criticilor acestuia privind războiul din Orientul Mijlociu.

„Papa este șeful Bisericii Catolice și este corect și normal ca el să pledeze pentru pace și să condamne orice formă de război”, a subliniat șefa guvernului italian într-un comunicat.

Declarația premierului italian a reprezentat o mustrare publică extrem de rară a lui Trump din partea lui Meloni, care a cultivat legături deosebit de strânse cu președintele american, ceea ce subliniază furia generalizată din Italia față de atacul său asupra Papei Leon.

Trump a stârnit nemulțumirea generală, spunând despre Leon că este „groaznic”, într-o lungă tiradă, duminică. Ulterior, el a postat o imagine generată cu AI în care se înfățișa ca o figură asemănătoare lui Iisus, stârnind și mai multă indignare în rândul creștinilor, care au considerat imaginea o blasfemie.

Între timp, Trump a șters imaginea, dar a spus, luni, că nu intenționează să-și ceară scuze de la Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a calificat din nou drept „foarte slab”.

Papa Leon, critic la adresa lui Trump: “Dumnezeu, sfâșiat de războaie, nu este de partea agresorilor”

Papa Leon al XIV-lea a afirmat marți că “Dumnezeu, sfâșiat de războaie, nu este de partea agresorilor”, într-o declarație percepută ca o nouă critică la adresa președintelui Statelor Unite, Donald Trump, și a războiului pe care acesta îl poartă alături de Israel împotriva Iranului, informează ANSA.

Suveranul pontif i-a criticat încă o dată pe agresorii lumii care decid să pornească războaie. După replica de luni seară adresată lui Donald Trump, în care liderul de la Vatican a spus că nu se teme de un președinte care l-a numit “slab și groaznic în politica externă” și care “îi datorează alegerea sa ca papă”, papa Leon a reiterat că “inima lui Dumnezeu este sfâșiată de războaie, violență, nedreptate și minciuni”.