Răzvan Lucescu n-a mai rezistat! După 5 ore…
lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Naţională miercuri, la ora 17:00, iar fiul său, Răzvan Lucescu, stă neclintit de mai bine de 5 ore la catafalc, primind pe toți cei veniți să îi aducă un ultim omagiu. Cei care l-au iubit pe Mircea Lucescu au venit în număr mare să își ia rămas-bun. Printre aceştia, Gică Hagi, Mircea Rednic, Ioan Andone, Ionuţ Lupescu, Simona Halep sau Daniel Bîrligea.
Răzvan Lucescu a avut puterea să interacționeze cu sute de oameni, probabil chiar mii, în cursul zilei de miercuri.
Ore în șir el a stat în picioare chiar lângă sicriul unde se afla trupul neînsuflețit al tatălui său, impresionând prin interacțiunea pe care a avut-o cu toți oamenii simpli.
Pe parcursul zilei, Răzvan Lucescu a avut foarte puține minute în care s-a retras alături de familie, revenind însă apoi repede în mijlocul oamenilor. Cu toate că a părut la un moment dat epuizat din toate punctele de vedere.
Fiul lui Răzvan, Matei, a interacționat și el cu cei din jurul său, impresia fiind că familia Lucescu este extrem de unită în aceste momente grele.
„Asta spune totul despre Răzvan Lucescu! Formidabil!”
Cei prezenți în prima zi în care sicriul a stat la Arena Națională au fost impresionați de modestia lui Răzvan Lucescu și de felul în care acesta a înțeles să gestioneze un astfel de moment extrem de delicat.
„Asta spune totul despre omul Răzvan Lucescu! Formidabil ce se întâmplă. O familie extraordinară”, a mărturisit unul dintre cei prezenți la ceremonia de la Arena Națională.


De menționat că o parte dintre cei ajunși pe stadionul unde joacă și naționala României au fost destul de reținuți, încercând să rămână la distanță de familie într-un moment atât de dificil. Totuși, oamenii care s-au ocupat cu paza i-au încurajat pe suporterii primei reprezentative să vină cât mai aproape de sicriu.
Jurnaliștii greci au văzut imaginile cu Răzvan Lucescu (57 de ani) în lacrimi pe Arena Națională din București și au reacționat.
Miercuri, 8 aprilie 2026, pe cel mai mare stadion al țării au început funeraliile legendarului Mircea Lucescu, al cărui deces s-a consemnat pe 7 aprilie, la Spitalul Universitar din Capitală.
Programul pentru omagii este la Arena Naţională, între 10:00 şi 20:00. Mircea Lucescu va fi înmormântat vineri.
România îşi ia rămas-bun de la Mircea Lucescu
Atmosfera de pe Arena Națională este una copleșitoare, iar fluxul de oameni care vin să își ia rămas-bun de la Mircea Lucescu este constant. Prezența lui Răzvan Lucescu, care nu s-a dezlipit de lângă sicriul tatălui său ore întregi, a impresionat profund pe toți cei prezenți.
România își ia rămas-bun de la unul dintre cei mai mari antrenori din istorie, într-un moment încărcat de emoție și respect.