Accident grav cu 5 morţi în Cluj, după impactul între o maşină şi două camioane. Printre victime sunt doi minori

387

Accident grav luni dimineață, 30 martie, în zona localităţii Sânpaul din judeţul Cluj. fiind implicate două camioane şi un autoturism. Cinci dintre victime au rămas încarcerate, iar la fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD. Traficul rutier pe DN 1F a fost blocat pe ambele sensuri. Din păcate, autoritățile au anunțat decesul celor cinci.

Potrivit informațiilor preliminare, toate cele cinci victime erau din Florești și lucrau pe șantierul autostrăzii, aflându-se la doar aproximativ 50 de metri de locul de muncă în momentul impactului. La volan se afla un bărbat care urma să împlinească 39 de ani chiar a doua zi.

În autoturism se mai aflau doi minori, de 16 și 17 ani – acesta din urmă urmând să devină major în weekend -, un tânăr de 27 de ani, toți pe bancheta din spate, precum și un bărbat de 50 de ani, aflat pe locul din dreapta față.

Şoferii camioanelor au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt în desfăşurare pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.

IPJ Cluj a anunţat că persoanele decedate au fost identificate, fiind vorba despre trei adulţi, cu vârste cuprinse între 27-50 de ani, şi doi minori de 16 şi 17 ani.

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a avut loc pe DN 1F (E81), la ieşirea din localitatea Sânpaul spre Mihăieşti.

”Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, un bărbat de 38 de ani, din comuna Floreşti, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcţia Cluj-Napoca spre Zalău, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Acesta ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde ar fi acroşat partea laterală-spate a unui autocamion.

Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, care circula din direcţia Zalău spre Cluj-Napoca.

În urma impactului, din păcate, toate cele 5 persoane aflate în autoturism, inclusiv conducătorul auto, au decedat”, a precizat Poliţia. La fața locului au intervenit patru autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două echipaje SAJ. Totodată, este aşteptat să aterizeze elicopterul SMURD de la Punctul Aeromedical Jibou.

„Erau cinci ocupați, e posibil să aibă grade de rudenie între ei. Se deplasau dinspre Cluj-Napoca pe direcția Zalău. Au intrat în coliziune inițial cu un autocamion, iar apoi cu un ansamblu de vehicule, un TIR mai exact. Impactul a fost frontal. Din păcate, toți cinci au decedat la fața locului. Toate cele cinci persoane erau din comuna Florești, județul Cluj.

Sunt cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani. Nu avem un scop determinat anume al deplasării. Apropiații zic că s-ar fi îndreptat spre locul de muncă. Momentan nu avem ipoteza aceasta confirmată 100%. Se pare că profesau în domeniul construcțiilor”, sunt declarațiile făcute de reprezentantul IPJ Cluj, Iulian Timsa