Donald Trump avertisment dur pentru aliații NATO: “Va fi foarte rău pentru viitorul NATO…”
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis un avertisment ferm către statele aliate din NATO în legătură cu securitatea Strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat publicației Financial Times, în care liderul american a subliniat că lipsa implicării partenerilor ar putea avea efecte serioase asupra viitorului Alianței Nord-Atlantice.
Trump a precizat că se află deja în discuții cu mai multe state pentru a analiza posibilitatea monitorizării acestei căi maritime strategice. Liderul american le solicită aliaților NATO să contribuie la protejarea Strâmtorii Hormuz. Președintele SUA le-a spus jurnaliștilor, în timp ce se afla la bordul aeronavei Air Force One, că poartă discuții cu „aproximativ șapte” țări despre supravegherea strâmtorii și a avertizat că va ține minte dacă acestea nu vor răspunde pozitiv solicitării sale.
“Solicit ca aceste tari sa se implice si sa-si protejeze propriul teritoriu, deoarece este teritoriul lor”, a spus Trump referindu-se la stramtoare, sustinand ca acest canal de navigare nu este necesar Statelor Unite, avand in vedere accesul propriu la petrol.
Strâmtoarea Hormuz este considerată una dintre cele mai sensibile zone din punct de vedere geopolitic, deoarece prin acest punct trece o parte semnificativă din petrolul transportat la nivel global.
MESAJUL CLAR PENTRU PARTENERII din NATO
În interviul telefonic acordat publicației Financial Times, liderul de la Casa Albă a subliniat că statele care depind de această rută energetică ar trebui să participe și la protejarea ei.
“Este firesc ca cei care beneficiaza de aceasta stramtoare sa ajute pentru a se asigura ca nu se intampla nimic rau acolo”, a declarat Trump pentru Financial Times intr-un interviu telefonic, adaugand: „Daca nu exista un raspuns sau daca raspunsul este negativ, cred ca va fi foarte rau pentru viitorul NATO”.
Afirmațiile sale vin într-un moment de tensiune ridicată în Orientul Mijlociu și pe fondul îngrijorărilor privind siguranța rutelor maritime vitale pentru economia mondială.
Trump amintește sprijinul oferit Ucrainei
Președintele american a adus în discuție și ajutorul acordat de Statele Unite Ucrainei în conflictul cu Rusia, sugerând că acum ar fi rândul aliaților să ofere sprijin. Întrebat ce fel de contribuție așteaptă din partea partenerilor, el a răspuns: „Orice este necesar”, inclusiv nave specializate în operațiuni de deminare.
“Nu trebuia sa-i ajutam in privinta Ucrainei. … Acum vom vedea daca ne ajuta ei pe noi. Pentru ca am spus de mult timp ca noi vom fi acolo pentru ei, dar ei nu vor fi acolo pentru noi”
Îngrijorări legate de amenințările venite din partea Iranului
Donald Trump a sugerat că statele aliate ar putea participa și la contracararea riscurilor venite din zona litoralului iranian. El a declarat că își dorește „oameni care să neutralizeze anumite elemente periculoase de-a lungul coastei”, referindu-se la forțele iraniene acuzate că au utilizat drone și mine navale în zona Golfului. În ultimii ani, tensiunile din regiune s-au intensificat, iar siguranța traficului maritim prin Strâmtoarea Hormuz rămâne o preocupare majoră pentru marile puteri.
Critici la adresa Marii Britanii
În același timp, liderul american și-a exprimat nemulțumirea față de premierul britanic Keir Starmer, criticând lipsa unei reacții rapide din partea Londrei în sprijinul atacurilor americano-israeliene asupra Iranului. Marea Britanie ar putea fi considerata aliatul nr. 1, cel mai vechi, etc., iar cand le-am cerut sa vina, nu au vrut sa vina”, a spus el, mentionand ca a discutat subiectul cu Starmer intr-o convorbire telefonica mai devreme duminica.
Trump a afirmat ca sprijinul britanic a venit prea tarziu.
„Si imediat ce practic am eliminat capacitatea de pericol a Iranului, au spus: «Oh, bine, vom trimite doua nave», iar eu am spus: «Avem nevoie de aceste nave inainte sa castigam, nu dupa ce castigam». Am spus de mult timp ca NATO este o strada cu sens unic.”