Doi soți din Brăila, au decedat într-un accident rutier cumplit. Fetița lor de 6 ani a ajuns la spital
O tragedie cumplită a avut loc în Brăila. Un cuplu și-a pierdut viața după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit frontal de o mașină care a pătruns pe sens opus. În vehicul se afla și fiica lor de doar 6 ani, care a supraviețuit și a fost transportată de urgență la spital, însă va crește de acum fără părinți.
Accidentul s-a produs astăzi, 23 februarie, pe un drum dintre localitățile Lacu Sărat și Silistraru, în județul Brăila. Într-unul dintre autoturisme se aflau trei membri ai aceleiași familii: soțul, soția și fetița lor în vârstă de 6 ani.
La locul tragediei au intervenit rapid echipaje de salvare cu autospecială de descarcerare, o ASAS și o ambulanță SMURD. Din nefericire, cei doi adulți erau deja în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes, medicii fiind nevoiți să declare decesul.
Accident rutier grav în Brăila. Cătălina și Dan au murit în urma impactului.
Copila celor doi soți decedați a scăpat cu viață în mod miraculos. Ea se află în afara oricărui pericol și a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale. Tot la unitatea medicală a fost transportat și conducătorul celuilalt autoturism implicat, acesta fiind găsit conștient.
Deși fiica lor a supraviețuit, pentru Dan și Cătălina medicii nu au mai putut face nimic. Cei doi au murit în urma impactului devastator și nu vor mai avea șansa de a-și vedea copilul crescând. Se îndreptau spre casă în momentul în care mașina lor a fost lovită violent de un autoturism care a pătruns pe contrasens.
Rudele și apropiații sunt copleșiți de durere. Cătălina avea 40 de ani și preda geografia la Liceul Teoretic „Panait Cerna”. Soțul ei, în vârstă de 45 de ani, lucra ca polițist de penitenciar la Centrul de Detenție pentru Minori din Tichilești.
Șoferul de 35 de ani care a provocat accidentul a scăpat fără răni grave. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că nu consumase alcool.
„Din primele date obţinute de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier ajunşi la faţa locului, se pare că, în timp ce se deplasa pe DN2B, dinspre Brăila către Buzău, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Făurei-Sat, ar fi pătruns pe contrasens.
Acesta intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa pe sensul opus de mers, condus de un bărbat de 45 de ani, în care se aflau pasageri o femeie 40 de ani şi o minoră de 6 ani, toţi din municipiul Brăila”, a transmis IPJ Brăila.