Calendar ortodox 24 februarie 2026. Sărbătoare mare. Ce trebuie să respecți pentru a avea parte de sănătate și bunăstare

Pe 24 februarie, tradiția populară românească și calendarul creștin-ortodox coincid într-o zi cu semnificații diferite. În timp ce credințele populare îl celebrează pe Dragobete, simbol al tinereții, al bucuriei și al iubirii, Biserica amintește „Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Această coincidență pune față în față iubirea văzută mitologic și dimensiunea spirituală a pocăinței și jertfei.

Calendar 24 februarie 2026. Zi de mare însemnătate. Ce este bine să eviți pentru a avea noroc tot anul

În calendarele ortodox, greco-catolic și romano-catolic, data de 24 februarie este marcată diferit, însă pentru Biserica Ortodoxă reprezintă pomenirea aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. În tradiția populară, aceeași zi este cunoscută ca Dragobetele, sărbătoare românească a iubirii și vestitor al primăverii, simbol al reînnoirii timpului.

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a predicat în pustia Iordanului pocăința, rugăciunea și postul. El i-a îndemnat pe oameni să-și mărturisească păcatele și să se întoarcă sincer către Dumnezeu. În acea perioadă, Galileea era condusă de Irod Antipa, care și-a părăsit soția, fiica emirului Arabiei, pentru a se uni cu Irodiada, soția fratelui său Filip. Conform tradiției bisericești, această legătură era neîngăduită. Ioan l-a mustrat deschis pe Irod pentru această faptă, spunându-i că nu îi este permis să trăiască alături de femeia fratelui său.

Din cauza acestei mustrări, Ioan Botezătorul a fost întemnițat în cetatea Sevastia din Samaria. La porunca lui Irod, soldații au intrat în temniță și i-au tăiat capul în timp ce se ruga. Ucenicii i-au luat trupul pe ascuns și l-au îngropat, iar capul a fost ascuns de Irodiada într-un loc necunoscut. În vremea cruciadelor, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost luată din Constantinopol și dusă în Franța, fiind așezată într-o biserică din Amiens, unde, potrivit tradiției, se păstrează și astăzi.

Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români

În aceeași zi, tradiția populară românească îl cinstește pe Dragobete. Sărbătoarea are origini vechi și este întâlnită mai ales în sudul țării, în Oltenia, Muntenia și în unele zone din Dobrogea. În alte regiuni, obiceiul nu a fost prezent în mod constant. Unele legende spun că Dragobete era fiul Babei Dochia.

Alte tradiții, cu rădăcini în epoca dacică, îl descriu ca pe un zeu al iubirii și al renașterii naturii. De-a lungul timpului, imaginea sa s-a transformat, iar în folclor a devenit un spirit protector al îndrăgostiților, numit adesea „zânul dragostei”. Etnografii arată că Dragobetele era văzut ca un pețitor simbolic, un fel de naș ceresc care unește perechile de animale la începutul primăverii. În imaginarul popular românesc, această idee a fost păstrată, iar sărbătoarea a ajuns să fie asociată cu logodna păsărilor.

Logodna păsărilor și simbolismul iubirii Românii numeau Dragobetele și „Logodna păsărilor”, deoarece se credea că în această zi păsările își aleg perechea și încep să-și facă cuiburi. În satul tradițional, această imagine era reflectată simbolic în viața oamenilor. Se spunea că păsările care nu se împerecheau în această zi rămâneau singure până anul următor, iar aceeași credință era aplicată și tinerilor. Potrivit etnografului Ion Ghinoiu, sărbătoarea avea rolul de a întări legăturile dintre tineri și de a încuraja formarea cuplurilor. Dragobetele era considerat ocrotitorul unei iubiri trainice, asemenea păsărilor care își aleg perechea la 24 februarie.

Obiceiuri din lumea satului În dimineața zilei de 24 februarie, tinerii ieșeau în afara satului, spre pădure. Acolo organizau hore, se îmbrățișau și se sărutau, simbolizând începutul unui nou ciclu al vieții. Fetele culegeau primele flori de primăvară, precum viorelele și tămâioarele, pe care le păstrau până la Sânziene, când le aruncau într-o apă curgătoare. Se credea că fetele care nu respectau acest obicei rămâneau nemăritate. Zicala „Dragobetele sărută fetele!” exprimă spiritul vesel al sărbătorii.

Apa din zăpadă și ritualurile de frumusețe
Un alt obicei legat de Dragobete era folosirea zăpezii rămase netopite până la această dată. Fetele și nevestele tinere adunau zăpada, o topeau și păstrau apa pentru a se spăla la anumite momente ale anului, crezând că aceasta le va menține frumusețea. Se spunea că sărbătoarea trebuie respectată cu strictețe, altfel tinerii nu își vor găsi perechea în anul ce urmează.

Februarie, cap de primăvară
Etnologul Doina Ișfănoni arată că, în vechile calendare, februarie era considerată ultima lună a iernii, iar ziua de 24 era numită „cap de primăvară”. Această zi marca începutul anului agricol și momentul ieșirii ursului din bârlog. Prin obiceiuri și ritualuri specifice, se anunța sfârșitul iernii și începutul unui nou ciclu al naturii. Dragobetele era asociat cu trecerea dintre anotimpuri, simbol al schimbării și al reînnoirii. În literatura de specialitate, el este comparat cu Eros sau Cupidon, fiind un simbol al iubirii în mitologia românească, reprezentând energia, vitalitatea și tinerețea.

Superstiții și interdicții
În credința populară, ziua de 24 februarie este însoțită de numeroase reguli și superstiții. Se spunea că de Dragobete nu se lucrează, pentru a evita accidentele și necazurile. Nu se coase, nu se spală și nu se merge la muncă pe câmp. În schimb, se face curățenie în gospodărie, pentru a aduce spor în zilele următoare. Participarea la sărbătoare era considerată aducătoare de sănătate și protecție împotriva bolilor, în special a febrei. De asemenea, se credea că Dragobetele aduce belșug gospodăriilor.

Pragul dintre iarnă și primăvară
Perioada care începe la 24 februarie și continuă până după zilele babelor este marcată de numeroase ritualuri. Sărbătoarea simbolizează trecerea de la iarnă la primăvară și renașterea naturii. Dragobetele este văzut ca un simbol al energiilor tinere, aflat în opoziție cu Baba Dochia, imaginea timpului îmbătrânit care trebuie să dispară pentru a face loc noului. Astfel, 24 februarie rămâne o zi încărcată de semnificații în cultura românească, reunind tradiții religioase și obiceiuri populare legate de iubire, primăvară și speranță.