Nicoleta Luciu face mărturisiri despre relația cu Zsolt Csergo, după zvonurile despre divorț. Care este realitatea și cum se poartă soțul cu ea: ”Nu i-am cerut niciodată treaba asta!”
De-a lungul timpului, tabloidele au tot anunțat despărțiri între Nicoleta Luciu și soțul ei. Cel mai recent s-a vorbit despre o separare „iminentă”, odată cu revenirea fostei Miss la București, după lansarea podcastului ei. Totuși, cum arată cu adevărat viața lor de familie? Invitată în podcastul Teodorei Trandafir, Nicoleta Luciu a vorbit deschis despre relația cu partenerul ei.
În realitate, nu se pune problema unui divorț. Dimpotrivă, după atâția ani împreună și patru copii, Nicoleta spune că rămâne răsfățata soțului ei, care îi arată constant, prin gesturi mici și mari, cât de mult o apreciază.
La 45 de ani și mamă a patru adolescenți — trei băieți și o fată — Nicoleta Luciu a dezvăluit că Zsolt Csergo păstrează și astăzi gesturile de galanterie de la începutul relației, lucruri pe care multe cupluri le pierd odată cu trecerea timpului.
„Bărbatul meu și acum, după 20 de ani de relație, îmi trage scaunul la masă. Noi ieșim foarte rar, dar când ieșim, el nu se scoală niciodată de la masă. Zic: dar tu n-ai văzut că e primar, n-ai văzut că e vicepreședinte? Nu te duci să saluți? Răspunsul lui e clar: Dacă am treabă cu ei, ne vedem mâine la birou!”, a povestit mândră de realitatea ei Nicoleta Luciu, la „Gând la gând cu Teo”.
Mesajul Nicoletei Luciu pentru femei este unul clar: „Nu acceptați să fiți garate la masă!”
Vedeta consideră că respectul pentru partenera de viață trebuie să fie mai important decât orice statut social sau interes profesional. Ea critică bărbații care își lasă iubitele la restaurant pentru a-și vedea de afaceri sau de alte preocupări.
„Cum să-mi las partenera singură la masă? Ea s-a aranjat toată ziua pentru tine acolo și tu o ‘garezi’ ca să te duci să faci un business că atunci l-ai găsit? Sfatul meu: stați 10 minute, n-a venit fraierul înapoi? Ați plecat! Dar nu te duci acasă, aștepți frumos în club, te distrezi!”, a fosta prezentatoare TV, o femeie care, deși a rămas la fel de frumoasă ca în tinerețe, s-a transformat atunci când vine vorba de comportament.
”M-am transformat foarte mult. Nu mai tolerez lucruri…”, a și recunoscut în podcastul lui Teo, amintind că, în tinerețe, nici nu ar fi deschis gura să spună ce o deranjează, dar acum nu se mai ferește să spună lucrurilor pe nume.
Iar acest sil de viață, fel de a fi, e exact ceea ce i se potrivește în acest moment al vieții, spune ea. ”Eu dacă mor mâine, mor împăcată. Ce mi-am dorit mi-a dat viața asta!”, a spus vedeta, căsătoriță și mamă a patru copii care o fac mândră, dar pe care nu-i mai cocoloșește de multă vreme, după cum a mărturisit ea.
Soțul Nicoletei Luciu a preferat mereu să rămână discret.
În timp ce Nicoleta a fost figura publică a familiei, Zsolt Csergo s-a concentrat pe businessurile sale, care i-au adus o avere considerabilă. La momentul căsătoriei, averea lui era estimată la aproximativ 60 de milioane de euro, iar investițiile ulterioare i-au consolidat poziția financiară. El este cunoscut ca unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din zona Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe, având peste 500 de apartamente construite și mai multe proiecte rezidențiale finalizate.
Pe lângă domeniul imobiliar, acesta are afaceri profitabile și în sectorul distribuției de echipamente pentru cazinouri, potrivit informațiilor apărute în presă. În esență, Zsolt Csergo este un antreprenor implicat în imobiliare și industria jocurilor de noroc, cu investiții în proiecte rezidențiale și businessuri din zona gamblingului, iar averea lui este evaluată la zeci de milioane de euro.
Cei doi au patru copii: fiul cel mare, Zsolt Jr., în vârstă de 17 ani, și tripleții Kim, Kevin și Karoly, de 14 ani, despre care mama lor spune că încă se comportă ca niște copii, refuzând să se maturizeze. Deși beneficiază de un nivel de trai foarte confortabil datorită succesului financiar al lui Zsolt, familia a ales să își crească copiii în spiritul valorilor simple, punând accent pe normalitate, educație și unitate familială.