Ce pedeapsă a primit agentul de poliție care a oprit și amendat pompierul aflat în misiune
Un pompier voluntar din cadrul SVSU Drăgușeni a fost oprit de polițiști din Târgu Bujor în timp ce mergea spre un incendiu izbucnit la o locuință din Căuești. Echipajul fusese mobilizat prin 112 de către ISU Galați, iar, conform celor care reclamă situația, poliția a folosit doar semnalele luminoase, fără cele acustice. Deși ambele echipaje se deplasau la aceeași intervenție, întâlnirea s-a încheiat cu o amendă contravențională aplicată șoferului autospecialei.
Desfășurarea opririi în drumul către incendiu
Autospeciala SVSU Drăgușeni se afla pe un drum îngust, în rampă, când un echipaj al Poliției Târgu Bujor i-ar fi cerut să oprească pe partea dreaptă folosind semnalele luminoase. Șoferul a tras pe dreapta după câțiva metri, moment care a dus la o discuție în trafic și la schimburi de explicații. Șeful SVSU, Dinu Haret, afirmă că autospeciala circula în regim de urgență către incendiul semnalat prin 112 și că prioritatea era salvarea gospodăriei afectate de flăcări.
„Am fost anunțat prin 112 de ISU Galați să intervenim la un incendiu izbucnit în Căuești. Pe traseu, un echipaj de poliție din Târgu Bujor ne-a cerut să tragem pe dreapta folosind semnalele luminoase, fără cele acustice.
Autospeciala urca o pantă pe un drum foarte îngust, motiv pentru care nu am putut opri instantaneu și am mai înaintat câțiva metri. Echipajul de poliție ne-a depășit. După ce am oprit, agentul a solicitat actele șoferului. I-am explicat că ne deplasam la un incendiu. Ni s-a spus că nu avem dreptul să utilizăm semnalele albastre. Polițistul a afirmat că se deplasa și el la aceeași intervenție. Consider că este un abuz. Viața oamenilor trebuie să fie pe primul loc.”
Conform celor prezenți, după oprire, echipajul de poliție ar fi depășit autospeciala și ar fi blocat pentru scurt timp deplasarea acesteia, solicitând documentele conducătorului auto. În același timp, în localitate, incendiul amenința locuința, iar cooperarea între echipaje devenea esențială.
Sancțiuni aplicate și reacția oficială a poliției
La puțin timp după incident, șoferul autospecialei SVSU, Ionel Bejan, a fost chemat la postul de poliție. Acolo i-a fost întocmit proces-verbal, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru patru luni. Amenda depășește 3.000 de lei. Pompierul a contestat sancțiunea și spune că va urma toate demersurile legale.
„M-am prezentat în decurs de o oră la postul de poliție, unde s-a întocmit procesul-verbal și mi-a fost reținut permisul pentru patru luni. Amenda este foarte mare, peste 3.000 de lei. Mi s-a spus că nu am oprit la semnalele luminoase. Am depus contestație la Judecătoria Târgu Bujor și urmează procedurile legale”.
Între timp, locuința afectată de incendiu a fost salvată în cele din urmă cu sprijinul vecinilor, potrivit participanților la intervenție. Deși pagubele au fost limitate, controversele privind modul în care a fost gestionată situația pe drumul îngust persistă.
Agentul de poliţie din Galaţi, care a oprit si sancţionat pompierul voluntar aflat în intervenţie este acum anchetat disciplinar, în urma unei reevaluări a contextului producerii incidentului.
PJ Galaţi a reanalizat cazul si a dispus verificări interne, iar în urma primelor concluzii a fost declansată cercetarea disciplinară fată de agentul care a aplicat sancţiunea.
“Conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Galati a analizat circumstantele situației în care un pompier voluntar, aflat în deplasare către interventie, a fost sanctionat contraventional.
Pentru clarificarea tuturor aspectelor, au fost dispuse verificări interne. Inspectoratul de Poliție Judetean Galați regretă contextul creat şi reafirmă preocuparea constantă pentru respectarea cadrului legal, responsabilitate profesională și cooperare institutională, îin interesul cetățenilor,. anunță, duminică, IPJ Galati”.