Ramona Manole, fiica renegată a lui Ioniță rupe tăcerea după ce artistul a ajuns de urgență la spital: “A tăcut toată viața și nu m-a ajutat…”

439

Ramona Manole, fiica nerecunoscută public de Ioniță de la Clejani, a vorbit pentru prima dată după ce artistul a ajuns de urgență la spital, pe data de 24 ianuarie.

Ioniță de la Clejani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce i s-a făcut rău în timpul unui eveniment privat desfășurat la Timișoara, unde participa alături de soția sa, Viorica de la Clejani, și de taraf. Ramona Manole a aflat despre starea tatălui ei din presă și a reacționat ulterior, exprimându-și îngrijorarea într-un interviu. Ea este primul copil al artistului și, deși acesta a recunoscut-o legal, legătura dintre ei a fost mereu una rece, Ioniță neimplicându-se în mod real în viața și creșterea ei.

„Când l-am văzut în fotografie acolo, jos, leșinat, am crezut că îmi stă inima. Mi-aș dori să se sprijine de mine, să am grijă de el. Plâng și mă rog pentru el. Tata a tăcut toată viața și nu m-a ajutat, numai ca să nu îi supere pe alții, a fost îndepărtat de mine, așa că, din păcate, nu am nicio putere, nici să-l văd, nici să întreb de el, mai aflu de la televizor cum se simte. Tată, îți doresc multă sănătate!”, a spus Ramona Manole.

În ciuda problemelor medicale, Ioniță de la Clejani încearcă să rămână pozitiv. El le-a transmis fanilor că se simte mai bine, însă urmează să facă în continuare mai multe investigații. „Când o să fiu complet bine, voi povesti ce s-a întâmplat”, a spus artistul.

Ramona Manole a trecut prin pierderea celei de-a patra sarcini

Problemele de sănătate ale lui Ioniță de la Clejani au apărut la scurt timp după decesul mamei sale, care a avut loc în decembrie 2025. În aceeași perioadă, și Ramona Manole a fost lovită de o dramă personală, artista pierzând, la finalul anului trecut, cea de-a patra sarcină.

Declarațiile Ramonei Manole vin într-un context extrem de delicat, în care suferința personală se împletește cu grija pentru tatăl ei. Situația readuce în atenție o relație tensionată, plină de distanțare, durere și sentimente rămase nespuse de-a lungul timpului.

„În seara de Ajun am ajuns la Spitalul Matei Balș. Eram foarte răcită, făceam febră, frisoane. Acolo nu mi-au făcut nimic, am primit un paracetamol și m-au trimis acasă. Au zis că sunt însărcinată și că nu au ce să-mi facă, nu prezint pericol. Am ajuns acasă, tot cu febră și frisoane, și am rugat fetele să-mi pună apă fierbinte cu sare într-un lighean, pentru că îmi era foarte frig, doar așa mai scăpam de frisoane.

Apoi, în ziua de Crăciun, m-am simțit și mai rău, tot mai rău. Aproape inconștientă, din cauză că aveam febră mare, am ajuns din nou la spital, ca să-mi vadă sarcina. Mi-au zis că sarcina nu este bine, că nu voi mai avea un bebeluș. De urgență m-au băgat în sala de operație și au făcut ce trebuia făcut…”, a povestit Ramona.

Ramona Manole este prima fiică a lui Ioniță de la Clejani. De-a lungul timpului au circulat zvonuri că ar fi un copil nelegitim, însă artista a negat acest lucru și a subliniat că este recunoscută oficial în acte.

La începutul acestui an, tânăra a fost cerută în căsătorie de logodnicul ei. În trecut, ea a trecut printr-o căsnicie eșuată și a luptat ani de zile pentru custodia copiilor. Ramona Manole este mama a trei fiice și a luptat întotdeauna să le ofere o viață cât mai bună, diferită de cea trăită de ea.