Minorul de 13 ani care l-a ucis pe Mario NU se mai află la Neuropsihiatrie Infantilă. Unde ar fi acum

470

Ancheta privind crima din localitatea Cenei, județul Timiș, în care un adolescent de 15 ani a fost omorât cu o violență extremă, continuă să provoace reacții puternice.

În seara zilei de 25 ianuarie, copilul de 13 ani a fost preluat din locuința bunicilor și transportat sub escorta trupelor speciale la spital, unde a fost internat sub pază la Neuropsihiatrie Infantilă. DGASPC a decis transferul minorului într-o unitate specializată, acesta fiind anterior într-o instituție similară, din care fusese lăsat să plece după ce mama sa a semnat pe propria răspundere.

Prin Hotărârea nr. 29/22.01.2026, emisă de Comisia pentru Protecția Copilului Timiș din cadrul Consiliului Județean Timiș, a fost instituită măsura supravegherii specializate față de minorul în vârstă de 13 ani.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a precizat că, din cauza vârstei, copilul nu poate avea calitatea de suspect sau inculpat, legea presupunând în mod absolut lipsa discernământului. În aceste condiții, singurele măsuri aplicabile sunt cele prevăzute de legislația privind protecția și promovarea drepturilor copilului, aflate exclusiv în sarcina DGASPC.

Minorul nu mai este internat la NPI.

Informațiile recente arată că minorul, după ce a părăsit localitatea Cenei, apoi locuința bunicilor și ulterior centrul de Neuropsihiatrie Infantilă, a fost din nou lăsat în grija familiei, așa cum s-a întâmplat și prima dată, când mama a semnat pentru a-l lua acasă.

Potrivit DGASPC, minorul care a comis fapta nu se mai află la NPI, ci într-o locație aleasă de familie și cunoscută autorităților.

Această situație este explicată prin faptul că instituția nu dispune de un centru specializat destinat minorilor care au comis fapte penale, dar care nu răspund penal. În ceea ce-l privește, se așteaptă rezultatele evaluărilor medicale pentru a se decide pașii următori.

„Copilul se află într-o locație comunicată de familie. Menținem legătura cu aceasta și continuăm monitorizarea cazului. Mama, în calitate de reprezentant legal, a hotărât să se deplaseze împreună cu copilul într-o locație aleasă de familie. Așteptăm evaluările medicale pentru a stabili formele de intervenție necesare. Menționăm că DGASPC Timiș nu are în structură un centru specializat pentru minorii care au săvârșit fapte penale și nu pot fi trași la răspundere penală”, a transmis DGASPC Timiș.

Explicațiile avocatului Adriat Cuculis: “Ei nu vor face o zi de inchisoare”

Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce riscă minorii implicati în acest caz extrem de arav.

“Cazul minorului omorât de alti trei minori dintre care unul cu vârsta sub limita stabilită de către lege pentru a răspunde penal, sochează prin tipicitatea cu care criminalii au ales să actioneze, dar mai ales arată faptul că rețelele sociale pot fi extrem de nocive. Faptul că au tăiat un animal pentru a justifica urmele de sânge si probabil pentru a-l îngropa peste cadavru nu arată nimic altceva decât o reluarea unor glume între ghilimele de pe reţele sociale, care arătau ca pentru ascunde un cadavru este bine să pui un animal mort peste el. Faptul că s-au folosit arme albe, un topor şi un cuţit, arată de fapt agresivitate a cărei rădăcină trebuie să fie identificat în primul rând de către anchetă, pentru a vedea dacă nu cumva provine chiar din familie. Nu în ultimul rând, trebuie să spunem că, pentru minorii de 15 ani, urmează să fie efectuată o expertiză de natură psihiatrică si de discernământ pentru a stabili dacă într-adevăr acesta pot să răspundă penal, fiindcă, în momentul de fată, doar expertiza poate atrage răspunderea penală.

În legătură cu minorul de 13 ani, singurul lucru pe care-l pot face anchetatorii este să sesizeze Directia de Asistenţă socială să înceapă o anchetă in familie, iar minorul să fie institutionalizat nerăspunzând din punct de vedere pena!. Chiar dacă minorii de 15 ani vor fi găsiti vinovati, ceea ce trebuie să înțeleagă opinia publică este că ei nu vor face o zi de închisoare, în contextul în care, pentru minori, de regulă să iau măsuri de condamnare neprivative de libertate”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.