VIDEO/ Râuri de lacrimi la înmormântarea lui Mario Berinde. Imaginile durerii cu reacțiile părinților
Durere copleșitoare la Cenei, sâmbătă, unde comunitatea s-a adunat pentru a-și lua adio de la Alin Mario Berinde, adolescentul ucis cu cruzime de trei colegi de școală, într-o faptă pusă la cale în prealabil și care a șocat întreaga țară.
Întreg satul a fost prezent la cimitir, oamenii dorind să fie alături de familia îndurerată și să aducă un ultim omagiu băiatului de 15 ani, a cărui viață a fost curmată de alți trei minori, în urma unei confruntări absurde, alimentate de invidie și dorința de dominare în grupul de prieteni.
Tatăl lui Mario a fost scos sâmbătă din penitenciar, sub escorta mascaților, pentru a putea participa la ceremonia de înmormântare a fiului său.
La slujba de rămas-bun a fost prezent și părintele adolescentului, adus de la închisoare sub paza strictă a forțelor de ordine, pentru a-și lua adio de la copil. Ajuns în fața locuinței, bărbatul a cedat emoțional și a izbucnit în plâns, profund afectat de drama care i-a distrus familia. Acesta fusese condamnat în urmă cu mai mulți ani la închisoare, iar la finalul anului 2025 a fost trimis în judecată într-un alt dosar, fiind acuzat de furt.
Totodată, un număr mare de polițiști și jandarmi au fost mobilizați în localitate, pentru a preveni orice incident și pentru ca ceremonia să se desfășoare în siguranță.
Sute de persoane au participat la înmormântare: membri ai familiei, prieteni, colegi de școală și localnici care au dorit să-și arate solidaritatea față de cei rămași în urmă și să cinstească memoria copilului ucis într-un conflict considerat de anchetatori ca fiind premeditat.
Pentru că Alin Mario Berinde avea o mare pasiune pentru motoare, motocicliști din Timișoara au venit să-l însoțească pe ultimul drum, formând o coloană tăcută, cu motoarele pornite, ca semn de respect. Vuietul acestora a acompaniat pentru câteva momente cortegiul funerar, într-un gest profund emoționant.
Mario a fost condus pe ultimul drum într-un sicriu alb, purtat de colegii săi de școală. În semn de omagiu, copiii au eliberat în aer baloane albe, dedicate memoriei prietenului lor ucis de cei care îi fuseseră apropiați.
La școala unde învăța Mario, colegii au transformat banca sa într-un altar al durerii. Lumânări aprinse, flori și mesaje de adio au fost lăsate acolo, într-o tăcere apăsătoare. Psihologul unității de învățământ a declarat că adolescentul era un copil săritor, mereu dispus să ajute și bine văzut de colegi și profesori.
Între timp, investigațiile continuă. Cei doi suspecți de 15 ani se află în arest preventiv, în timp ce al treilea minor, în vârstă de 13 ani, este cercetat în libertate și participă la cursuri online. După ce acesta a fost depistat pozitiv la consum de droguri, procurorii DIICOT Timișoara au deschis un dosar penal separat.
Tragedia a readus în prim-plan discuțiile despre răspunderea penală a minorilor. Mai multe organizații civice au lansat o petiție prin care cer modificarea legii, astfel încât minorii care comit fapte de o violență extremă, având discernământ, să poată fi trași la răspundere penală.