Crima șocantă a fost plănuită înainte cu o lună. Mama unuia dintre ucigași: “Au fost foarte…”
Doi adolescenți de 15 ani au fost reținuți miercuri seara pentru 24 de ore. Unul dintre ei este cercetat pentru omor calificat și profanare de cadavre, iar celălalt pentru profanare de cadavre. Tinerii urmează să fie prezentați joi în fața Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Anchetatorii au stabilit că fapta extrem de gravă ar fi fost plănuită cu mult timp înainte de către băiatul de 13 ani și de unul dintre adolescenții de 15 ani.
Minorul de 13 ani nu poate fi tras la răspundere penală, motiv pentru care urma să fie supus unei expertize la Neuropsihiatrie Infantilă. Aceasta nu a mai avut loc, deoarece mama copilului nu și-a dat acordul, astfel că băiatul a fost lăsat să plece acasă. În aceeași situație se află și martorul în vârstă de 21 de ani.
“In fapt, s-a reținut că în data de 19.01.2026, in jurul orei 2130, primul suspect minor, împreună cu un alt minor în vârstă de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct ur plan prestabilit pe care I-au făcut în urmă cu o lună de zile și așteptând momentul oportun, au ucis o persoană minoră de sex masculin prin lovirea acesteia în mod repetat cu o toporișcă Si cu un cutit, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localitătii Cenei, jud. Timiș.
Ulterior uciderii victimei, la locul săvârsirii faptei s-a deplasat si cel de-al doilea suspect. Toți cer trei minori au actionat conjugat si au profanat cadavrul victimei prin faptul că I-au incendiat si apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum și să șteargă urmele infracțiunii.
Mentionăm că fată de cel de-al treilea oarticipant la comiterea faptei, având în vedere că este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani si potrivit art. 113 al. 1 Cod penal nu răspunde penal, a fost sesizată Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului Timiş, în vederea luării măsurilor legale potrivit Legii 272/2004”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
Cei doi suspecți reținuți miercuri seara au fost duși joi dimineață la Institutul de Medicină Legală pentru a fi evaluați psihologic.
Fiind minori, adolescenții de 15 ani au fost însoțiți de părinți pe durata audierilor. Mama unuia dintre ei a transmis un mesaj familiei victimei: „Bineînțeles că ne pare rău. Sincere condoleanțe, îmi pare nespus de rău. Au fost prieteni foarte buni. Nu știu ce le-a trecut prin minte”.
Conform declarațiilor primarului localității, cei implicați provin din medii familiale dificile și nu au beneficiat de suficientă supraveghere sau îndrumare din partea părinților. Iată ce a declarat cel mai tânăr dintre cei implicați, în vârstă de 13 ani.
Primele declarații ale băiatului de 13 ani implicat în crima din Timiș
După descoperirea faptei, copilul de 13 ani, care l-ar fi înjunghiat pe Mario în fața locuinței acestuia, a fost transportat la Secția de Psihiatrie Pediatrică din Timișoara pentru un consult de specialitate. Evaluarea nu a mai fost efectuată, deoarece era necesar consimțământul mamei. Având în vedere vârsta sa, sub 14 ani, autoritățile nu au putut dispune reținerea, iar după audieri acesta a fost trimis acasă.
Primele mărturisiri despre cele întâmplate au fost făcute chiar în momentul în care polițiștii demaraseră căutările în comuna Cenei. Unchiul băiatului a simțit că ceva nu este în regulă și l-a luat cu mașina sub pretextul recuperării unor chei, deplasându-se spre Bobda. Pe drum, l-a întrebat discret ce s-a petrecut și astfel a aflat primele informații despre tragedie.
“Mario e mort. Cum e mort? L-a omorât. Cine l-a omorât? Dani”, i-a spus băiatul unchiului său
La scurt timp după aceste declarații inițiale, oamenii legii au descins la locuințele adolescenților de 15 ani. În timpul audierilor, copilul de 13 ani a susținut că planul ar fi fost conceput de unul dintre aceștia, care ar fi fost motivat de invidia față de popularitatea lui Mario Alin Berinde.