Un român se afla în trenul morții. “În momentul accidentului era în apel video cu familia sa”

659

Tragedia feroviară din sudul Spaniei, provocată de impactul dintre două trenuri de mare viteză, continuă să dezvăluie relatări tulburătoare, imagini de coșmar și povești ale unor oameni aflați la granița dintre supraviețuire și deznodământ fatal. Printre numeroșii pasageri care se aflau în cele două trenuri implicate în accident s-ar fi numărat și cetățeni români, conform informațiilor apărute inițial în presa spaniolă și ulterior confirmate de autorități.

Coliziunea a dus la o tragedie de amploare, cu un bilanț provizoriu de cel puțin 39 de morți și peste 170 de persoane rănite. Autoritățile de la București au inițiat verificări urgente pe cale diplomatică, însă până în prezent nu există date oficiale clare privind situația românilor implicați. Între timp, publicațiile din Andaluzia descriu scene dramatice de la locul accidentului și mărturii cutremurătoare ale celor care au supraviețuit.

Primele informații și reacția autorităților române

Conform relatărilor din presa spaniolă, printre pasagerii celor două garnituri de mare viteză implicate în accident s-ar fi aflat și persoane de cetățenie română.

Ca urmare a acestor informații, Ministerul Afacerilor Externe a activat proceduri de urgență prin intermediul Consulatului General al României de la Sevilla, solicitând date oficiale autorităților locale din provincia Cordoba. Reprezentanții României urmăresc evoluția situației, cooperează cu instituțiile spaniole și încearcă să afle dacă români se numără printre persoanele decedate sau printre răniții în stare critică.

Printre cei care au scăpat cu viață se numără și un tânăr român, a cărui experiență a fost relatată de presa locală din Andaluzia și a emoționat opinia publică. În momentul impactului, acesta vorbea prin apel video cu familia sa din România, iar o conversație obișnuită s-a transformat brusc într-un episod de groază extremă.

Telefonul i-a zburat din mână în urma violenței impactului, iar apropiații au trecut prin ore de neliniște și teamă până când au aflat că tânărul este în siguranță.

„Familiile au uneori reuniuni, cum ar fi cea a unui tânăr român. În momentul accidentului, era într-un apel video cu familia sa. Telefonul i-a zburat din mână. Au trecut câteva ore chinuitoare până când familia sa a aflat în sfârșit că este bine, că supraviețuise accidentului”, scrie presa locală din Andaluzia.

Datele provizorii indică un total de cel puțin 39 de victime decedate și peste 170 de răniți. Dintre aceștia, 48 sunt în continuare internați, iar 12 se află în secțiile de terapie intensivă, inclusiv cinci copii.

Haos pe teren și intervenție masivă a echipelor de salvare

Orele imediat următoare coliziunii au fost caracterizate de o mobilizare fără precedent a echipelor de intervenție. Drumurile înguste din zonă au fost rapid blocate de ambulanțe, autospeciale de pompieri, vehicule ale Gărzii Civile, mașini de poliție și echipaje de Protecție Civilă, zona fiind inundată de lumini intermitente și sunete de sirene.

Voluntarii au amenajat rapid un punct medical improvizat într-o zonă de agrement din apropiere, unde au fost transportate persoanele cu răni ușoare. Acolo au fost distribuite pături, apă, alimente și surse de căldură, fiind oferit sprijin atât celor aflați în stare de șoc, cât și celor care pierduseră legătura cu membrii familiei.

Cel mai afectat a fost vagonul cu numărul 8 al unuia dintre trenuri. După deraiere, acesta s-a răsturnat, iar în interior au fost găsite persoane în stare critică, dar și victime care nu au mai putut fi salvate. Supraviețuitorii au reușit să iasă spărgând un geam, în timp ce fumul umplea vagonul, mulți fiind deja răniți.

La mai bine de 12 ore de la producerea accidentului, în anumite vagoane existau încă persoane blocate, iar echipele de salvare continuau căutările, inclusiv cu ajutorul câinilor special antrenați. Între timp, au apărut imagini noi de la locul tragediei și înregistrări audio cu dialoguri tulburătoare între pasageri, surprinse imediat după impact.