Sofia Vicoveanca a făcut infarct! Artista este internată la Spitalului Județean de Urgență Suceava
Momente tensionate pentru una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii populare românești. Sofia Vicoveanca a ajuns pe mâinile medicilor după ce, în timpul nopții, a fost nevoie de intervenția unei ambulanțe, artista fiind transportată de urgență la spital în urma unui infarct. Totul s-a întâmplat la Suceava, iar reacția promptă a cadrelor medicale a avut un rol decisiv în echilibrarea stării sale.
Artista îndrăgită, care a împlinit 84 de ani, a fost internată de urgență și se află sub supravegherea medicilor. Incidentul a avut loc în cursul nopții, iar în prezent Sofia Vicoveanca este internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
Cum se simte artista în aceste momente?
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4:00, Sofia Vicoveanca a suferit un infarct miocardic și a fost transportată rapid la unitatea medicală. Medicii au intervenit fără întârziere și au decis internarea imediată pentru tratament și monitorizare.
Conform informațiilor disponibile până acum, starea cântăreței este stabilă din punct de vedere clinic.
„Pacienta este stabilă clinic. Familia a solicitat discreție în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul, motiv pentru care nu putem oferi detalii suplimentare despre afecțiunea medicală”, a declarat dr. Tiberius Brădățan.
Cu toate acestea, familia a solicitat discreție maximă în legătură cu detaliile privind diagnosticul exact și procedurile medicale urmate.
Reprezentantul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a oferit câteva precizări legate de situația artistei, fără a intra în detalii suplimentare, respectând dorința familiei.
Surse din spațiul public susțin că Sofia Vicoveanca ar fi început să se simtă rău pe parcursul nopții, iar starea ei s-a deteriorat într-un interval scurt de timp. În acest context, intervenția rapidă a echipajelor medicale a fost crucială.
Sofia Vicoveanca rămâne una dintre figurile emblematice ale muzicii populare din România.
Cu o carieră impresionantă ce se întinde pe parcursul a peste 60 de ani, artista continuă să fie prezentă pe marile scene. Chiar și la 84 de ani, aceasta susține concerte, cântă live și reușește de fiecare dată să cucerească publicul, așa cum s-a întâmplat și în numeroasele spectacole din vara trecută.
„Eu fac show cam două ore, la un eveniment. Cânt vreo 3 piese, apoi îmi mai odihnesc vocea, mai iau câte o pauză, de câteva minute, povestindu-le spectatorilor lucruri vesele din trecut, din viața mea, ca să-i amuz. Le recit și poezii scrise de mine.
Vocea trebuie să se mai și odihnească. Iar între spectacole fac pauze și de câteva zile. Eu nu fac playback, cânt pe bune, să știți! Am de cântat, vara asta, nu și pe Litoral, deocamdată! Este vară, este cald, dar nu mănânc înghețată și nu beau rece, îmi protejez vocea”, declara Sofia Vicoveanca, în urmă cu doar câteva luni.