Ana Pandeli, soția lui Codin Maticiuc se dedică trup și suflet creșterii copiilor

274

Fiul omului de afaceri Ion Maticiuc nu mai este văzut astăzi drept tânărul răsfățat care, în urmă cu aproape 20 de ani, făcea senzație prin cluburi și cucerea numeroase admiratoare. Timpul și experiențele l-au maturizat, iar întâlnirea cu femeia iubită i-a schimbat radical prioritățile. Alături de ea, și-a construit o familie și a primit cel mai de preț dar: trei copii care îi definesc acum viața.

În prezent, Codin Maticiuc este tatăl a două fete, rezultate din căsnicia cu Ana Pandeli, și al unui băiat pe care soția sa îl avea dintr-o relație anterioară. Atașat profund de partenera lui, l-a primit fără rezerve pe Dan, în vârstă de 13 ani, considerându-l propriul copil. De fapt, el a fost primul care i-a spus „tată”, înainte de venirea pe lume a Smarandei, de 5 ani, și a Ilincăi, care are un an și jumătate.

Recent, într-un interviu pentru okmagazine.ro, fostul „Crai de Dorobanți” a povestit despre echilibrul fragil dintre viața profesională și cea de familie, mai ales acum, când proiectele sale se înmulțesc. De când a devenit părinte, își dorește ca realizările lui să conteze nu doar pentru public, ci și pentru copiii săi. Această ambiție generează însă tensiuni în cuplu, pentru că el și soția nu văd la fel gradul de implicare în viața de familie.

„Da, eu nu am avut o problemă să recunosc că am fost și sunt un băiat de bani gata, în curând un bătrân de bani gata. Nu mă definește doar asta, fac și alte lucruri, dar asta am fost. Am avut acest noroc, că tatăl meu a făcut niște lucruri extraordinare. (…)

Sunt în București, pentru că am câteva proiecte în paralel. Filmez ultimul sezon din Clanul, unde am niște scene mai grele, și am mai prins un proiect, primul meu desen animat. Sunt motanul Garfield în Garfield. (…) Mi-am dorit să fac asta pentru copiii mei, pentru că eu încă nu i-am convins pe toți trei că sunt actor. Băiatul știe, dar pentru fete „Miami Bici” și „Clanul” nu înseamnă nimic, nu le impresionează. Pe când Garfield da.”

Chiar dacă apropiații și-ar dori să-l vadă mai des acasă, Codin consideră că lucrurile nu au scăpat de sub control. Totuși, admite că există riscul ca, la un moment dat, să regrete că a ales munca în detrimentul timpului petrecut alături de cei dragi.

„Timp petrecut cu familia, pentru că a mea nu cere timp doar pentru ea, ci și pentru familie. Dacă eu de mâine aș opri orice film, pentru Ana n-ar conta deloc, s-ar bucura de timpul cu mine, n-ar zice „băi, dar nu mai face și el lucruri?”. La copii nu știu, ar putea să zică acum „da, stai cu noi”, și ar putea să-mi reproșeze zece ani mai târziu că am fost un loser.”, a adăugat el.

“E obsedată, e dedicată”

De cealaltă parte, Ana Pandeli este complet concentrată pe rolul de mamă. Mai tânără cu opt ani decât soțul ei, aceasta a decis să renunțe la carieră pentru a se ocupa exclusiv de creșterea copiilor. Chiar dacă familia beneficiază de ajutorul unei bone, Ana preferă ca nopțile să le petreacă doar ea alături de cei mici.

„Ea se ocupă doar cu asta (n.r. crește copiii) 24 de ore din 24. E obsedată, e dedicată, avem trei copii – mă rog, unul e doar al ei, dar e al nostru – și o bonă care n-a dormit în viața ei cu copiii pentru că ea nu o lasă, nu concepe așa ceva. Ea doarme cu toți.

A avut unele momente (n.r. în care s-a simțit frustrată). Chiar copiilor le zicea: „O să vă faceți mari și o să îl apreciați pe ăsta care nu petrece timp cu voi și o să uitați că eu am stat cu voi mereu și nu am dormit nopți de grija voastră”. Ea efectiv doarme în medie patru ore pe noapte de cinci ani. Nu înțeleg cum mai e om. Deși a avut momente de răbufnire, sper că văzând cât o apreciez eu pe mama – care nu a fost o carieristă, s-a lăsat devreme de arhitectură ca să stea acasă cu mine – înțelege că există admirație reală din partea mea. Să ai copii e un full time job dacă o faci corect.”, a explicat Codin Maticiuc

Actorul din serialul „Clanul” a mărturisit că soția îi reproșează uneori că se consumă prea mult pentru problemele altora, în timp ce propriii copii ar avea nevoie de mai multă atenție din partea lui. În același interviu pentru okmagazine.ro, el a vorbit deschis despre provocările pe care le presupune menținerea echilibrului într-o relație de cuplu.

„În primul rând, sunt rău la foame, fac urât. Apoi mă implic în foarte multe proiecte și sunt cu gândul doar acolo, asta se simte și poate deranja. Ce ar mai fi… particip la multe acțiuni care țin de sănătatea sau de viața altor oameni și pare că n-aș face asta pentru familie. Nu că face cineva comparație, dar eu salvez niște copii pe undeva și Ana îmi zice: „Uite, salvezi copii, dar ai tăi au febră, m-am dus eu cu ei la Urgență”. Mie nu mi se pare pe moment că e același lucru, era vorba de viață și de moarte unde mă implicam eu. „Da, dar ăștia sunt copiii tăi”… E greu, e greu…”

Codin Maticiuc s-a căsătorit cu mama fiicelor sale în anul 2023, iar de atunci Ana Pandeli poartă oficial numele Ana Maticiuc. Cu toate acestea, pe rețelele de socializare a ales să își păstreze numele de fată.