Tragedie cumplită. Preotul Constantin Mîndruţă s-a stins la numai 30 de ani. A decedat la o zi după bunicul său
Joi, 8 ianuarie 2026, un sobor format din 15 preoți a oficiat slujba pentru părintele Mîndruță, ca semn de prețuire față de familia îndurerată și față de cel care a plecat mult prea devreme la Dumnezeu.
Părintele Constantin Nicolae Mîndruță a trecut la cele veșnice la vârsta de doar 30 de ani. Slujitor al Bisericii în localitatea Totea, comuna Licurici, acesta s-a stins din viață în urmă cu câteva zile, la Spitalul de Urgență din Craiova. Era căsătorit și avea un copil în vârstă de numai trei ani. Membrii comunității spun că tânărul preot se confrunta cu afecțiuni pulmonare, iar vestea morții sale, aflată pe 2 ianuarie, a adus multă durere în rândul celor care l-au cunoscut.
Părintele Constantin Nicolae Mîndruță a fost răpus de boala de care suferea. Potrivit apropiaților, decesul său a survenit la doar o zi după moartea bunicului matern, ceea ce a făcut ca tragedia să fie cu atât mai apăsătoare pentru familia din Licurici. El slujea ca paroh în Soceni, județul Dolj, unde era apreciat și respectat de enoriași, iar soția sa, originară din aceeași localitate, este fiică de preot.
Starea de sănătate l-a obligat pe tânărul preot să fie internat, iar pe 2 ianuarie 2026 a venit vestea cutremurătoare că acesta a murit în spitalul din Craiova, afectând profund atât comunitatea din Dolj, cât și pe cea din Gorj. Nouă preoți s-au deplasat la Totea pentru a pregăti rânduielile creștinești, iar trupul neînsuflețit a fost dus la biserica din parohia Giurcu.
Înmormântarea urma să aibă loc a doua zi după-amiază, în curtea bisericii „Sfântul Nicolae” din Giurcu, monument istoric ridicat în anul 1614.
În semn de respect și solidaritate, joi, 8 ianuarie 2026, 15 preoți au slujit pentru părintele Mîndruță, alături de familia sa greu încercată și de credincioșii care l-au iubit.
Protopopul mitrofor Dimitrie Dumitrovici a încetat din viață în data de 6 ianuarie 2026. Conform primelor informații legate de acest eveniment tragic, slujba de înmormântare era programată pentru joi, 8 ianuarie 2026, începând cu ora 8:00.
Moartea părintelui Dimitrie Dumitrovici a lăsat un gol profund în sufletele celor care l-au cunoscut, mai ales în rândul familiei sale, întrucât trei copii minori au rămas fără sprijinul tatălui.
Credincioșii din cadrul Eparhiei Cernăuților și Bucovinei au transmis că părintele Dimitrie Dumitrovici a păstorit timp îndelungat o parohie afectată de numeroase dificultăți, generate de tentative considerate ilegale de trecere forțată la structura religioasă numită Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PȚU).
Enoriașii afirmă că aceste acțiuni s-ar fi desfășurat fără consultarea și acordul majorității credincioșilor aparținând Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPȚ).
De asemenea, părintele Constantin Nicolae Mîndruță a trecut la Domnul la numai 30 de ani. Preot în localitatea Totea, comuna Licurici, acesta a murit în urmă cu câteva zile la Spitalul de Urgență din Craiova, lăsând în urmă o soție îndurerată și un copil de doar trei ani.