Stefan este bodyguardul erou care și-a pierdut viața salvând oameni din flăcări, în barul din Crans-Montana: “A sărit în foc fără ezitare”

160

Stefan Ivanovici, un bodyguard în vârstă de 31 de ani, cetățean elvețian cu rădăcini sârbești, și-a pierdut viața după ce a salvat mai multe persoane din incendiul violent izbucnit în barul „Le Constellation” din Crans-Montana, în noaptea de Revelion, potrivit relatărilor publicațiilor Kurir, Serbian Times și Blick.

Printre cei care au murit în urma tragediei se află și Stefan, angajat ca agent de pază al localului, care a ales să se sacrifice pentru a-i proteja pe ceilalți. Bărbatul a intervenit fără teamă pentru a-i salva pe cei din jur

Născut în Serbia, Stefan, în vârstă de 31 de ani, lucra ca bodyguard la barul Le Constellation. În momentul în care incendiul a izbucnit, el a reacționat imediat, fără a sta pe gânduri. A reușit să conducă mai mulți clienți spre ieșire, asumându-și riscuri uriașe. După ce a scos mai multe persoane din clădire, s-a întors în interior pentru a salva și alte vieți, însă acest gest de curaj extrem i-a adus sfârșitul.

„A fost cineva care a intrat și a sărit în foc fără nicio ezitare pentru a-i salva pe alții”, a povestit o femeie din Franța care a supraviețuit incendiului. „S-a comportat ca un erou.”

Aco Kalajdžićo, proprietar al mai multor restaurante din Crans-Montana, a confirmat într-un interviu acordat RTS că Stefan Ivanovici a dat dovadă de un comportament eroic în acele momente dramatice.

“Era din zona Valjevo. Lucra ca agent de pază. Când primii oaspeți i-au spus ce se întâmplă, că e un incendiu, a intrat și a împins afară mai mulți copii, apoi s-a întors și, cumva, a rămas blocat în interior. A acționat eroic. Îl cunosc personal, îi cunosc părinții.”

„Te-ai fi putut salva pe tine însuți, dar ai ales să-i salvezi pe alții. Unu, doi, trei, poate mai mulți. Pentru că așa ai fost tu, mai întâi ceilalți, apoi tu… Ai fost un om extraordinar”, a completat un prieten al lui Stefan.

Cu doar câteva ore înainte de dezastru, Stefan petrecea alături de prieteni, celebrând trecerea în noul an.

Se adună fonduri pentru repatriere

Familia lui Stefan Ivanovici a sperat până în ultimele clipe că acesta ar fi putut supraviețui tragediei. Speranța a fost alimentată de faptul că telefonul său părea încă activ și putea fi apelat chiar și după incendiu. Stefan trăia în Elveția de aproximativ două decenii și avea cetățenie elvețiană.

Apropiații lui Stefan Ivanovici solicită sprijin financiar pentru repatrierea trupului neînsuflețit și pentru organizarea înmormântării în Serbia, țara sa natală.

Prin intermediul platformei happypot au fost donați peste 64.000 de franci elvețieni, echivalentul a aproximativ 69.000 de euro, de către 1.030 de persoane. Între timp, autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cauzele incendiului, iar primele informații legate de posibilele motive încep să fie făcute publice.

Incendiul devastator a avut loc în noaptea de Revelion, la clubul „Le Constellation”, situat în centrul stațiunii montane Crans-Montana, în cantonul Valais, Elveția, soldându-se cu moartea a cel puțin 40 de persoane și rănirea altor 119, majoritatea tineri cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani.

Localul, aflat în proprietatea cuplului francez Jacques Moretti (49 de ani) și Jessica Moretti (40 de ani), era arhiplin cu tineri veniți din diferite colțuri ale lumii, când focul a izbucnit în zona subsolului, în jurul orei 1:30.

Soția proprietarului se afla în club în momentul incendiului și a suferit arsuri la nivelul brațului, în timp ce Jacques Moretti nu era prezent atunci când a început focul.

Parchetul din cantonul Valais desfășoară în prezent o anchetă penală pentru fapte precum ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și provocarea unui incendiu din neglijență, tragedia fiind considerată una dintre cele mai grave din istoria recentă a Elveției.