Loredana Groza trece prin momente grele. Mesajul emoționant pentru tatăl ei care este in stare gravă. “Tată, aș fi vrut să auzi cât de frumos a ieșit acest cântec!”
De mai multe luni, Loredana Groza se confruntă cu o perioadă extrem de dificilă, după ce tatăl său a fost internat în stare gravă. În seara de Ajun, artista a publicat un mesaj profund emoționant pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre un gest special pe care l-a făcut pentru părintele ei.
Cântăreața este copleșită de tristețe, întrucât tatăl ei, care are 88 de ani, se află într-o stare de sănătate fragilă. Recent, Loredana i-a transmis gânduri de vindecare și i-a dedicat o piesă muzicală realizată pe baza versurilor scrise chiar de el.
„Îmi propusesem să-i fac o surpriză tatălui meu: să scriu un cântec pe care să-l cânt în ‘MĂIASTRA’, pe versurile uneia dintre miile de poezii pe care el le-a scris… Tata, fă-te bine!”, a transmis Loredana.
Totodată, artista și-a exprimat recunoștința față de cadrele medicale care se ocupă de îngrijirea tatălui său în aceste momente sensibile și a dezvăluit că noua piesă, intitulată „Mărturisire”, este compusă pe textele semnate de tatăl ei, poetul Vasile Groza.
„Tată, aș fi vrut să auzi cât de frumos a ieșit acest cântec! Se numește ‘Mărturisire’, pe versurile poetului Vasile Groza, tatăl meu”, a anunțat artista.
Loredana Groza: „Se află în stare gravă la spital!”
În timpul celui mai recent spectacol susținut, Loredana Groza a făcut o declarație dureroasă în fața publicului. Ea le-a spus fanilor că tatăl său se află într-o luptă grea pentru viață, fiind imobilizat pe un pat de spital.
„Îmi este foarte greu să vorbesc despre asta. Este pentru prima dată când cânt pe această scenă fără ca tatăl meu să fie în sală. Le mulțumesc cadrelor medicale pentru grija pe care o au față de el. Se află în stare gravă la spital!”, a spus Loredana Groza pe scena Sălii Palatului.
Legătura dintre artistă și tatăl ei este extrem de puternică, Loredana referindu-se adesea la el ca la „universul meu”. În această vară, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, cântăreața i-a dedicat un mesaj plin de apreciere, subliniind că acesta i-a fost mereu sprijin, atât în clipele fericite, cât și în cele dificile.
„La mulți ani, tată! Leul meu suprem a împlinit 88 de ani! Să fii sănătos și să ne bucuri mereu cu cărțile tale minunate! Ai fost alături de mine de când mă știu, și la bine, și la greu! Te iubesc este prea puțin să-ți spun… Dar tu știi că pentru mine ești universul! A ta, Lush”, a transmis artista pe rețelele sociale.