Ion Drăgan se plângea colegilor în ultimul timp. Posibila cauză a infarctului care l-a ucis chiar de Crăciun, o tragedie complet neașteptată

Moartea lui Ion Drăgan, unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară din Gorj, a provocat un șoc profund nu doar în rândul celor care l-au cunoscut îndeaproape, ci și în întreaga comunitate a folclorului românesc. Artistul s-a stins din viață în urma unui infarct suferit în somn, chiar în dimineața zilei de Crăciun.

Ce nemulțumiri avea Ion Drăgan în ultima perioadă. Ar putea fi acestea legate de cauza infarctului care i-a fost fatal chiar în prima zi de Crăciun.

Anunțul dispariției sale, făcut într-o zi cu o încărcătură spirituală atât de mare, a fost cu atât mai greu de acceptat cu cât nimic nu prevestea o asemenea tragedie. Ion Drăgan nu era cunoscut ca având probleme medicale serioase și își continua activitatea artistică într-un ritm intens, fiind prezent constant pe scenă și implicat în proiecte culturale și educaționale. Totuși, apropiații spun că, dincolo de energia afișată în fața publicului, în ultimele luni acuza o stare de oboseală accentuată. Nu se plângea propriu-zis, ci vorbea sincer despre efortul susținut pe care îl depunea, refuzând să spună „nu” evenimentelor, din respect pentru oameni și din dragostea profundă pentru meseria sa.

În conversațiile purtate cu colegii și prietenii din domeniu, recunoștea că se simte epuizat. Programul său era aglomerat, cu repetiții, deplasări, spectacole, festivaluri și activități educaționale. Cu toate acestea, nu lua în calcul ideea unei pauze. Spunea adesea că, odată ajuns pe scenă, toată oboseala se risipește, pentru că muzica îi oferea o energie aparte. Întâlnirea cu publicul îl încărca pozitiv, iar aplauzele erau pentru el cea mai sinceră formă de recunoaștere.

Nu își dorea să renunțe la nimic, nu voia să dezamăgească pe nimeni și, mai ales, nu concepea să se îndepărteze, nici măcar temporar, de activitatea artistică căreia îi dedicase întreaga viață. Se implica total în profesia sa, iar acest lucru era vizibil pentru toți cei care îl urmăreau pe scenă.

Numeroase evenimente, planuri și responsabilități asumate.

În preajma sărbătorilor de iarnă, agenda sa era, ca de fiecare dată, extrem de încărcată. Primea invitații la spectacole, concerte și evenimente tematice, iar lunile decembrie și începutul lui ianuarie erau deja ocupate. Avea stabilită inclusiv participarea la un eveniment de Revelion, alături de Școala Populară de Arte, instituția unde activa și unde se ocupa de formarea tinerelor talente. Nu privea aceste angajamente ca pe o povară, ci ca pe o sursă de bucurie și ca pe o datorie față de public.

Le spunea colegilor că se simte obosit, dar, în același timp, era plin de entuziasm înaintea fiecărei apariții scenice. Cântecul îi oferea sens și echilibru, iar scena era spațiul în care se simțea cu adevărat împlinit. Această îmbinare dintre efortul intens și pasiunea profundă l-a caracterizat până în ultimele sale zile.

Un aspect important al vieții sale îl reprezenta munca alături de copii. Coordona un grup de tineri pe care îi iniția în arta cântecului popular, în semnificația portului tradițional și în respectul față de scenă și valorile autentice.

Nu demult, a mers împreună cu acești copii la colindat la Târgul de Crăciun din București. A fost un moment deosebit de emoționant pentru toți cei implicați: pentru micii interpreți care pășeau pe scene importante, pentru părinții lor, dar și pentru el, care vedea cum tradiția este dusă mai departe prin vocile tinerei generații.

Îi sprijinea cu răbdare, îi îndruma cu blândețe și le vorbea despre responsabilitatea pe care o are un artist de folclor. Le repeta adesea că „adevărul cântecului popular vine din inimă, nu doar din glas”. În acele clipe, oboseala părea să nu mai existe, fiind înlocuită de bucuria de a transmite mai departe dragostea sa pentru tradiție.

Din acest motiv, vestea dispariției sale a fost cu atât mai greu de acceptat. Comunitatea din Gorj a fost profund zguduită, iar ecoul tristului eveniment s-a răspândit rapid dincolo de granițele județului.

Cei care îl cunoșteau din spectacole, festivaluri și manifestări culturale nu îl puteau asocia cu ideea de suferință sau boală. Nu era cunoscut cu afecțiuni grave, nu își anulase aparițiile și nu dăduse semne de retragere. Dimpotrivă, făcea planuri, repeta, pregătea costume, colinde și programe artistice. De aceea, moartea sa, survenită în apropierea Crăciunului, a lăsat în urmă o durere profundă și multe întrebări fără răspuns.